Cand te doare cusca pieptului e un semnal de alarma. Pentru ca pot fi in suferinta fie inima, plamanii, traheea, fie esofagul.
Ii auzi pe multi vaicarindu-se: "Aoleu, ma doare plamanul! Am racit sau am fumat prea mult". Chestia asta cu durerea de plaman nu e adevarata pe de-a intregul, pentru ca plamanul nu doare una-doua si partea proasta este ca o serie intreaga de boli ale plamanului sunt parsive tocmai fiindca nu dor. Tuberculoza nu doare, iar cancerul de plaman da dureri doar intr-o faza avansata. Daca ceva este de luat in seama, acesta este capitolul durerilor de torace, explicate de prof. dr. Paul Stoicescu, membru al Academiei de Stiinte Medicale. Ca sa simti durerea trebuie sa intre in functiune niste receptori, cei ce transmit prin nervi semnale spre creier, creierul fiind cel care percepe durerea. Durerea e generata de aparitia in tesuturi a unor substante fie dupa lovituri, fie dupa infectii, fie in urma unor procese patologice in tesut. In principiu, tesutul pulmonar, cu alveolele lui ca un burete, nu doare. Exista insa dureri toracice carora trebuie sa le spui toracice, fiindca e gresit sa le spui pulmonare.Ischemii cardiace
Durerile din spatele sternului sunt un semnal de alarma, dar multi le banalizeaza dand vina pe esofag. In realitate, durerile in spatele sternului sunt dureri cardiace, nu neaparat foarte mari. Durerile in ischemii cardiace sunt provocate de faptul ca soseste mai putin sange la tesuturi, deci si mai putin oxigen, asa ca apare durerea numita angina, localizata in spatele sternului. Aceste dureri apar de regula la efort, dar exista si o durere acuta, apriga, mai ales in cazul infarctului, cand se astupa un vas, si aceasta durere este indelungata, nu ca in cazul anginei, cand durerea e mai scurta si cedeaza la o pastila de nitroglicerina. Poate durea si esofagul, la spasme ale muschiului esofagului si se mimeaza uneori angina cardiaca. Durerea in esofag e data si in iritatiile provocate de refluxul gastroesofagian. Doare si aorta, cand tensiunea arteriala e foarte mare. Doare aorta si cand apar acele galusti pe aorta, numite anevrisme."Nevralgia la coaste"
Foarte des folosita in randul populatiei este zicerea: "Am nevralgie la coaste". Exista o zona a cartilajelor care joaca rolul de articulatii intre coaste si stern. In aceste cartilaje apar uneori inflamatii, numite sindromul Titze. Despre nevralgia intercostala se vorbeste cam mult, se face abuz de acest diagnostic. Printre coaste exista niste nervi care contracta muschii toracelui cand primesc comanda de la creier. Care sunt cauzele ce conduc la dureri de-a lungul acestor nervi? De vina sunt uneori nevritele, niste inflamatii ale zonei nervoase, sau se mai intampla ca nervul sa fie prins intr-un tesut fibros rigid, se manifesta o compresie pe nerv si apar dureri. Unele viroze produc basicute pe traseul nervilor intercostali si se deseneaza in rosu traseul nervilor, aceasta fiind zona zoster. Dureri surde pot fi provocate si de unele tumori amplasate pe acesti nervi, unele canceroase, altele benigne.Pneumotoraxul
In pneumologie se cunoaste si situatia de pneumotorax. Acesta se explica prin intrarea unei bule de aer intre foite, deci intre pleure. Pleurile se distanteaza, plamanul se strange si apare o durere asfixianta. Pneumotoraxul apare si in urma unor traumatisme, dar si dupa o tuse violenta, dupa un efort foarte puternic, care poate duce la spargerea unei alveole din plaman, cu crearea unei bule de aer. Exista si dureri surde pleurale, date de obicei de un cancer la nivelul pleurei. Bolnavul respira greu si este chinuit de o durere surda. Durerile generate de boli dezvoltate direct in plamani trebuie sa indeplineasca o conditie: pentru a durea, procesul patologic trebuie sa ajunga la nivelul pleurei.Citește pe Antena3.ro


