Europa nu este pregătită corespunzător pentru a face faţă ameninţării la adresa sănătăţii publice reprezentate de bacteriile rezistente la antibiotice, cum ar fi bacteria identificată recent într-un articol publicat în revista The Lancet, informează Efe, citat de Agerpres.
"Ultimele informaţii cu privire la răspândirea rapidă a unei bacterii rezistente la medicamente provoacă o reacţie de alertă legată de natura şi magnitudinea problemei cu care ne confruntăm", afirmă, într-un comunicat, profesorul Giuseppe Cornaglia, preşedintele Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase.
"La nivelul întregii Europe am urmărit şi informat factorii responsabili cu privire la urgenţa care a apărut în ultimii ani şi care este reprezentată de bacteriile similare rezistente la toate felurile de antibiotice, inclusiv la cele de tip carbapenem, încă de când şi-au făcut pentru prima dată apariţia la Verona (Italia)", adaugă expertul.
"Experienţele din ţări precum Italia, Grecia şi Israelul arată că, dacă medicii nu sunt bine pregătiţi şi nu au suficiente resurse la dispoziţie, infecţiile provocate de bacteriile rezistente la aceste antibiotice reprezintă o ameninţare importantă atât pentru pacienţi, cât şi pentru sistemul sanitar în ansamblul său", a avertizat Cornaglia.
Potrivit Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase, este puţin probabil să se dispună de antibiotice noi în următorii zece ani, ca perioadă minimă, motiv pentru care autorităţile sanitare trebuie să-şi intensifice eforturile de supraveghere şi monitorizare a acestor infecţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Citește pe Antena3.ro