Departamentul de Fiziologie, sub patronajul rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, organizează a XIV-a ediţie a Concursului de Fiziologie “Nicolae Paulescu” sîmbătă, 10 mai.
Departamentul de Fiziologie, sub patronajul rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, organizează a XIV-a ediţie a Concursului de Fiziologie “Nicolae Paulescu” sîmbătă, 10 mai.
Iniţiativa acestui concurs aparţine regretatului prof. dr Radu Cârmaciu, fostul şef al Catedrei de Fiziologie a UMF “Carol Davila”. Concursul se adresează tuturor studenţilor medicinişti şi medicilor tineri, avînd anual între 25 şi 40 de candidaţi. Încă de la prima ediţie, concursul a avut ca scop nu doar simpla evaluare a cunoştinţelor medicale, ci mai cu seamă menţinerea vie a contribuţiei monumentale aduse de cercetarea românească, în special de savantul şi clinicianul Nicolae Paulescu, la identificarea unei molecule care a revoluţionat tratamentul pacienţilor diabetici – insulina.
BIBLIOGRAFIE. Savantul Nicolae Paulescu a fost foarte ataşat de Catedra de Fiziologie a UMF “Carol Davila”. Aici s-a întors, în 1900, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din Paris. Deşi avea şansa de a lucra în Spitalul “Hotel-Dieu” din Paris, avîndu-l ca şef pe ilustrul clinician şi anatomo-patolog Etienne Lancereaux, Paulescu alege Bucureştiul şi Catedra de Fiziologie de la “Carol Davila”, unde va fi profesor şi va derula o prodigioasă activitate de cercetare.
Cu certitudine că, pe lîngă aprofundarea cunoştinţelor de fiziologie, bibliografia concursului oferă candidaţilor şi multe alte informaţii despre omul, cercetătorul şi profesorul Paulescu. Astfel vor afla că Paulescu a scris o piesă de teatru, “Irina, Împărăteasa Bizanţului”, ce nu a văzut lumina tiparului. Că – aşa cum notează prof. univ. Radu Cârmaciu, în tabloul bio-bibliografic – “în 1909, în aprilie, la insistentele solicitări ale Reginei Elisabeta (Carmen Sylva), savantul se deplasează în Germania, la Wiesbaden, pentru a-i examina o nepoată atinsă de o boală pe care specialiştii germani n-o putuseră diagnostica. N.C. Paulescu va reuşi să-i pună diagnosticul corect şi să o vindece în scurtă vreme, coordonîndu-i din ţară tratamentul”.
Colectivul Departamentului de Fiziologie – conf. univ. dr Anca Bădărău, conf. univ. dr Mariana Artino, asist. univ. dr Antoaneta Pungă, şef de lucrări dr Raluca Papacocea, şef de lucrări dr Cătălina Ciornei –, cu sprijinul Bibliotecii universităţii, au pus la dispoziţia candidaţilor bibliografia necesară documentării: volume semnate de Paulescu, dar şi de alte personalităţi în domeniu: Constantin Ionescu-Târgovişte, A.C. Guyton.
JURIU. Concursul include un set de întrebări-grilă concepute astfel încît răspunsurile să ateste dorinţa candidaţilor de a aprofunda cunoştinţele despre fiziologie. Cîştigătorii concursului vor fi stabiliţi de un juriu format din cadre didactice ale Catedrei de Fiziologie I a UMF “Carol Davila”, membri activi ai comunităţii academice medicale. La fiecare ediţie, concursul este onorat de inginerul Dan Angelescu, strănepotul şi moştenitorul savantului. Concursul a atras şi sponsori importanţi, care au facilitat acordarea de premii între 1.200 şi 600 RON.