x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ficatul printre procente

Ficatul printre procente

de Florin Condurateanu    |    14 Ian 2006   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
Unii zic ca, dintre virusii care se bulucesc sa loveasca in ficat, virusul C este cel mai ticalos. Intr-un fel au dreptate, fiindca parsivenia virusului C nu este egalata, deoarece el sta ascuns si mimeaza ca e adormit chiar si 20 de ani, apoi incepe sa macine pe ascuns ficatul si omul se trezeste direct cu hepatita cronica sau ciroza.
O alta dovada de perversitate aratata de virusul C este capacitatea lui de a-si schimba des configuratia, astfel ca medicina inca nu a putut realiza un vaccin impotriva lui. Profesorul Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului de Boli Infectioase "M. Bals", spune ca nu este de neglijat nici virusul B, care isi pune in evidenta agresivitatea mai repede si care sapa si el pe tacute la temelia ficatului. Dar in cazul virusului B s-a pus la punct un vaccin, iar vaccinarea obligatorie a tuturor sugarilor impusa dupa 1990 a facut ca infectarea cu virus B sa scada in Romania de la 13% la 7%.

Virusul B se imprastie pe cale sexuala daca nu se iau masuri de protejare, dar si pe calea injectiei cu droguri in vena, precum si prin multiplele intepaturi facute in tatuaje si in agatarea de inele si alte briz-briz-uri in spranceana, in buric etc. Cum evolueaza infectia cu virusul hepatic B? Ei bine, 50% dintre cei infectati cu virus B se vindeca spontan, dar 50% raman infectati cu acest virus. Dintre acesti 50% infectati cu virus B, 20%-30% raman purtatori de virus, dar fara o afectare a ficatului. Din cei ramasi cu infectie virala B, 70% sunt afectati de diverse boli ale ficatului, si anume: 70% fac hepatita cronica, 25% se imbolnavesc de ciroza si 5% fac direct cancer de ficat.

Numai analizele stabilesc daca este cazul sa se faca un tratament cu interferon si ribavirina. Exista persoane la care in urma tratamentului cu interferon, dupa sase luni, incarcatura virala le scade semnificativ. Dar se intalnesc si cazuri de bolnavi care nu raspund favorabil la tratamentul cu interferon si atunci se trece la alte strategii terapeutice.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă