x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Gelurile de mâini ne lasă în voia microbilor

Gelurile de mâini ne lasă în voia microbilor

de Magda Marincovici    |    28 Sep 2009   •   00:00
Gelurile de mâini ne lasă în voia microbilor
Sursa foto: /stockexpertcom

Geluri hidroalcoolice, antibacteriene, şerveţele igienice... Sunt nelipsite din buzunare, genţi, ghiozdane... Pentru că "ne spală pe mâini". De fapt, multe dintre aceste produse afectează microflora pielii, deschizând astfel poarta de intrare a microbilor în organism.



Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, face o comparaţie extrem de sugestivă. Aşa cum guma de mestecat nu poate înlocui periuţa de dinţi şi pasta, nici gelurile hidroalcoolice nu pot detrona apa şi săpunul. Pentru că un gel hidroalcoolic are în compoziţie mult alcool, vitamine, parfum, apă demineralizată, mulţi polimeri... De asemenea, conţine propanol, un alcool care are capacitatea de a degresa agresiv pielea şi afectează microflora normală a pielii.

Asta înseamnă că, pe porţiunea pe care am "folosit" acest gel, suntem descoperiţi, fiind la dispoziţia microbilor, a contaminanţilor şi a razelor ultraviolete. Pe piele este o microfloră care nu trebuie distrusă, pentru că pielea este bariera noastră de protecţie, însă alcoolul din aceste geluri distruge această barieră. Potrivit profesorului Mencinicopschi, aceeaşi acţiune asupra pielii mâinilor o au şi şerveţelele antiseptice.

Doctorul Enache Gheorghe, medic primar boli infecţioase, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş", este ferm: "Metoda cea mai bună de prevenire a infecţiilor este spălatul temeinic cu apă şi săpun. Niciodată un gel, spray sau şerveţel nu va fi mai eficient decât spălatul cu săpun". În legătură cu folosirea acestor geluri cu scopul de a ţine la distanţă virusurile gripale, medicul Enache Gheorghe este reţinut: aceste virusuri sunt de natură aerogenă, iar dacă strănutăm în palmă nu putem să le distrugem cu ajutorul acestor geluri.

Gelurile hidroalcoolice sunt substanţe folosite de mai mulţi ani în unităţile spitaliceşti. Dar personalul medical le foloseşte numai după ce s-a spălat cu apă şi săpun. Ambii specialişti recomandă aceste geluri, şerveţele sau spray-uri doar în situaţiile-limită. De asemenea, ei atrag atenţia să nu încurajăm copiii să înlocuiască spălatul tradiţional pe mâini cu folosirea acestor geluri.

×