x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Geometria inimii

Geometria inimii

de Andrada Floria    |    31 Mar 2008   •   00:00
Geometria inimii

STUDIU ● Cea mai bună formă a cordului este cea ovală
Un studiu italian a demonstrat pentru prima oară că forma este unul dintre parametrii care ne arată cât de sănătoasă este inima noastră. Cu cât inima capătă o formă sferică, cu atât ar trebui să fim mai îngrijoraţi.



STUDIU ● Cea mai bună formă a cordului este cea ovală
Un studiu italian a demonstrat pentru prima oară că forma este unul dintre parametrii care ne arată cât de sănătoasă este inima noastră. Cu cât inima capătă o formă sferică, cu atât ar trebui să fim mai îngrijoraţi.


În mod normal, inima nu are forma de pe felicitările de Sf. Valentin şi nu e nici rotundă. Inima este ovală, are forma unei elipse. Iar dacă de-a lungul vieţii forma inimii se modifică, acest lucru ar putea indica apariţia unor probleme. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători italieni de la Universitatea La Sapienza din Roma, prezentat în cadrul Congresului American de Cardiologie de la Chicago. Studiul italian este primul care a transformat "geometria" inimii într-un parametru important în stabilirea stării de sănătate a acestui organ.

Conform rezultatelor studiului, o inimă care funcţionează în parametrii normali trebuie să fie în formă de elipsă. Iar dacă inima suferă, capătă forma unei sfere.


PARAMETRU. "Utilizând tehnologia 3D a ecocardiografului, un aparat de ultimă generaţie care realizează o imagine tridimensională a inimii, am putut observa pentru prima oară că geometria inimii, şi nu doar mărimea sa, constituie un parametru fundamental pentru diagnosticarea afecţiunilor inimii. Forma influenţează funcţionarea inimii", explică dr Francesco Fedele, preşedintele Societăţii Italiene de Cardiologie.

La studiul italian au participat 150 de persoane. "Examenele 3D au scos la iveală că la 20% dintre participanţii care prezentau disfuncţii ale inimii acest organ a căpătat o formă sferică. Din contră, starea de sănătate a inimii corespundea cu o formă ovală a cordului", arată coordonatorul studiului. Conform specialiştilor, modificarea formei inimii nu semnalează doar existenţa unor probleme, ci sugerează chiar că este posibil ca inima să aibă de suferit în viitorul apropiat.  


Anatomie

Inima are patru camere. Forma inimii este dată de forma acestor patru camere. Iar dacă forma inimii se modifică, înseamnă că una din cele patru camere fie s-a micşorat, fie s-a mărit. Specialiştii italieni au demonstrat că, atunci când forma inimii devine sferică, aceasta este consecinţa măririi în volum a ventriculului stâng. Acesta este semnul unei afecţiuni a inimii. Ventriculul stâng, situat în partea stângă jos a inimii, este cea mai importantă structură din punctul de vedere al funcţiei de pompă a cordului. Sângele oxigenat care vine de la plămân trece prin atriul stâng şi valva mitrală în ventriculul stâng. De aici, prin forţa de contracţie a muşchiului inimii, sângele este expulzat în aortăîn timpul sistolei.


×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă formă inima inimii