Tulburarea neurologică ADHD nu se limitează la cele trei simptome consacrate deja: deficitul de atenţie, impulsivitate şi hiperactivitate.
Potrivit unui studiu internaţional realizat de Haris Interactive, în parteneriat cu Federaţia Mondială a Sănătăţii Mintale, acestora li se adaugă afectarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copilului. "Problema gravă este reprezentată de faptul că 60% dintre copiii care se confruntă cu această boală, vor păstra din simptome şi la vârsta adultă. Tocmai de aceea este nevoie de o mai bună informare asupra bolii", atrage atenţia dr Margaret Weiss, director de cercetare, Divizia de Psihiatrie pentru Copii, Universitatea din Columbia Britanică. Aceasta a precizat că există diferenţe între părerile părinţilor şi cele ale medicilor cu privire la ADHD. Pentru părinţi contează mai mult fericirea copilului, chiar dacă asta presupune ruperea de societate, în timp ce în percepţia medicilor tocmai integrarea în societate este cel mai important element. Din fericire, în România, părinţii care au copii cu ADHD consideră că integrarea într-un colectiv este cel mai important aspect pentru a asigura copilului un viitor bun, a precizat, joi, prof. dr Iuliana Dobrescu, specialist în psihiatrie pediatrică la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Capitală. Aceasta a estimat că 7%-8% dintre copiii din ţara noastră au această boală.
Citește pe Antena3.ro