21 ianuarie 2008
VIOLENŢÅ. Creierul oamenilor râvneşte la violenţă la fel de mult ca după sex sau mâncare, au observat cercetătorii de la Universitatea Vanderbildt, SUA. Prin intermediul unui studiu, ei au demonstrat că oamenii stârnesc confruntări violente fiindcă le dau senzaţia de satisfacţie, a explicat profesorul Craig Kennedy, coordonatorul echipei americane de
cercetare. Violenţa are legătură cu apărarea teritoriului, a partenerei sau a copiilor, în cazul femeilor, mai spun specialiştii.
CLONARE. Compania Stemagen din California, SUA, a anunţat în premieră că a creat embrioni umani pornind de la celule epiteliale adulte. Ei au declarat că speră ca, prin tehnica utilizată, să obţină celule suşă embrionare, capabile să trateze maladii incurabile, informează AFP. Cercetătorii susţin că au obţinut cinci embrioni umani utilizând celule ale pielii prelevate de la doi bărbaţi. Embrionii au fost distruşi în cursul procesului de verificare a clonelor.
ANTITUSIVE. Autorităţile americane atrag atenţia părinţilor că medicamentele antitusive şi expectorante administrate copiilor sub 2 ani pot avea efecte secundare mortale. Agenţia de reglementare a medicamentelor şi alimentelor (FDA) a subliniat că aceste medicamente au o serie de efecte secundare, care se întâlnesc destul de rar, dar care sunt grave: convulsii, creşterea rapidă a ritmului cardiac şi pierderi de cunoştinţă.
Citește pe Antena3.ro