12 martie 2008: Pensionarea este un moment propice pentru renunţarea la fumat, spun specialiştii britanici.
FUMAT. Pensionarea este un moment propice pentru renunţarea la fumat, spun specialiştii britanici. Fumătorii care îşi propun să renunţe laviciul lor imediat după pensionare au o rată de succes de 42,5%, în vreme ce numai 29,3% dintre fumătorii tineri reuşesc să se lase de ţigări, au constatat cercetătorii de la Peninsula Medical School din Marea Britanie, în urma unui studiu. “Pensionarea este un moment important de tranziţie, iar, în această perioadă, oamenilor le este mult mai uşor să facă schimbări majore în viaţa lor”, a explicat fenomenul dr Iain Lang, coordonatorul studiului. Totuşi, aceasta nu înseamnă că persoanele tinere nu trebuie să încerce să renunţe la fumat, atrag atenţia specialiştii.
PREMIERĂ. O intervenţie chirurgicală efectuată în premieră pe o pacientă din Marea Britanie ar putea creşte semnificativ şansele de supravieţuire ale bolnavilor cu cancer de pancreas în stadiu avansat. Medicii de la London’s Royal Free Hospital au folosit o procedură operatorie inedită, care a constat în extirparea tumorii împreună cu vena portă (un vas de sânge important, aflat în apropierea pancreasului) şi înlocuirea acestei vene cu cea jugulară, din regiunea gâtului. Prin îndepărtarea venei porte se previne răspândirea celulelor canceroase în zona abdominală, au explicat specialiştii englezi.