Investigarea cu mijloace moderne a compozitiei fitochimice a frunzelor de roinita (lamaita, iarba stupilor - melissa officinalis) evidentiaza prezenta unui ulei volatil (aproximativ 0,5% in frunzele uscate) si a multor elemente importante pentru protectia sanatatii.
Proprietatile sedative ale acestei plante sunt induse in principal unor componente din uleiul volatil, care sunt asemanatoare clasei benzodiazepinelor (de tipul diazepam, rudotel etc.), dar lipsite de efectele secundare ale acestora, inclusiv de fenomenul de sevraj.Acizii fenolici din aceasta planta stimuleaza secretiile acide ale stomacului, secretia biliara si hepatica. Componentele uleiului volatil confera frunzelor de roinita calitati antimicrobiene, bacteriostatice, antifungice si antivirale si potential citostatic.
De asemenea, acest complex fitochimic are proprietati de echilibrare hormonala, in dereglari ale hipofizei, tiroidei si gonadelor.
Frunzele de roinita se folosesc in cura interna sub forma de infuzie (o lingurita la o cana de apa) in tratamentul colicilor gastro-intestinali, a colitei de fermentatie, in diaree, stari de voma, in depresii, colecistopatii etc.
Sub forma de comprese, infuzia este utila in tratamentul local al ranilor si durerilor reumatice.
Fitoterapia moderna foloseste extracte hidroalcoolice si tincturi preparate in sistem industrial, cu continut standardizat in principii active.
Dr. Stefan Manea
Leac de alungarea melancoliei
Roinita este o planta erbacee, perena din culturi si din flora spontana. Ea a fost cunoscuta inca din antichitatea greaca si romana. Theophrast, in secolul IV i.Ch, a numit-o âmellissoiphyllon", evocand atractia pe care o exercita prin parfumul deosebit asupra albinelor. Roinita aminteste de intrebuintarea data de stuparii meleagurile noastre din vremuri stravechi, de a calma noile familii de albine la roirea stupilor in cosuri de nuiele. Medicii arabi din Evul Mediu au introdus-o in practica, apreciindu-i virtutile de âreconfortare a inimii si combatere a palpitatiilor nocturne, de tonifiere a sistemului nervos si alungare a melancoliei". La inceputul secolului al XVII, in Franta era cunoscuta âapa de melisa a Ordinului Carmelitilor" pentru calitatile sale spasmolitice.