Cei care doresc să intre în noul CSM îşi pot depune candidaturile între 15 iulie şi 6 august 2010.
Candidaturile pentru alegerea viitorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pot fi depuse în perioada 15 iulie - 6 august, a stabilit CSM în şedinţa de plen din 20 mai 2010. Adunările generale ale Judecătorilor şi procurorilor se vor desfăşura la data de 1 noiembrie 2010, cu începere de la orele 13:00.
Legat de un punct fierbinte al şedinţei CSM, şi anume Raportul de monitorizare pe primul trimestru al anului 2010 a "Programului pentru stabilirea volumului optim de muncă şi asigurare a calităţii în instanţe în anul 2010", Plenul CSM a hotărât care sunt măsurile necesare pentru reuşita programului. În primul rând, forul suprem al magistraturii din România a stabilit că se impune alocarea de posturi de judecător şi personal auxiliar, precum şi asigurarea suportului logistic pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii instanţelor, cu prioritate către instanţele care au înregistrat un număr de puncte de încărcare pe Judecător cu mult peste media aferentă gradului respectiv de jurisdicţie. În acest sens, CSM a decis să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru luarea măsurilor necesare.
Totodată, plenul CSM a stability că se impune reaprecierea gradelor de complexitate la toate materiile pentru echilibrarea volumului de activitate pe complete şi secţii. De asemenea, este necesară îmbunătăţirea rapoartelor ECRIS de colectare a datelor statistice, în colaborare cu Ministerul Justiţiei şi, eventual, elaborarea unei aplicaţii separate la nivel naţional, distinctă de aplicaţia ECRIS.
Pentru rezolvarea disfuncţiilor CSM recomandă ca preşedinţii curţilor de apel să delege grefierii de şedinţă de la instanţele cu volum redus de activitate la cele cu volum excedentar, ca volumul de muncă între completele din cadrul aceleiaşI secţii să fie echilibrat, ca primul termen de judecată să fie acordat într-un timp rezonabil. Plenul CSM mai recomandă Secţiei pentru judecători a Consiliului să analizeze, cu prioritate, cererile de detaşare către instanţele foarte aglomerate şi cu posturi vacante temporar.
Citește pe Antena3.ro