x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Medicii de familie, controlaţi

Medicii de familie, controlaţi

12 Ian 2010   •   00:00
Medicii de familie, controlaţi
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/JURNALUL NAŢIONAL

O echipă a Ministerului Sănătăţii controlează de astăzi activitatea medicilor de familie în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva virusului A/H1N1. Controlul vine în urma unor reclamaţii privind refuzul unor medici de familie de a efectua imunizarea şi de a-i obliga pe pacienţi să semneze declaraţii prin care să îşi asume eventuale reacţii adverse.



Echipa de control a Ministerului Sănătăţii este condusă de secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel. Concomitent cu aceste verificări, inspectorii sanitari de stat desfăşoară, în perioada 7 - 27 ianuarie, acţiuni de control similare şi în cazul imunizărilor din programul naţional de vaccinare, dar şi împotriva gripei sezoniere, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. La videoconferinţa din 7 ianuarie cu reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică, secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a atras atenţia medicilor de familie că s-au primit reclamaţii din partea pacienţilor în legătură cu lipsa vaccinurilor din cabinetele de medicină primară şi cu refuzul medicilor de a vaccina împotriva gripei A/H1N1. Ministerul Sănătăţii atrage atrage atenţia că medicii de familie pot fi sancţionaţi dacă vor refuza vacinarea cetăţenilor şi obligarea lor de a semna declaraţii prin care să îşi asume eventuale reacţii adverse ale vaccinului.

VACCINARE ÎN CORT
Centrul de vaccinare împotriva gripei A/H1N1 din Pasajul Universităţii a fost închis de Administraţia Spitalelor Bucureşti pe motiv că este frig şi spaţiu insuficient. În schimb, astăzi vor fi instalate două corturi încălzite în Piaţa Unirii unde oamenii pot veni, începând cu ora 11.00, pentru a-şi face vaccinul.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă