x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Moldova, cea mai afectată

Moldova, cea mai afectată

30 Oct 2009   •   00:00

Moldova va fi cea mai afectată de gripa porcină, consideră Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"Estimările noastre şi calculele noastre spun că Moldova va fi puternic afectată în următorul interval de timp, asta ţinând cont şi de relaţia cu Ucraina. Iar în Ucraina este un focar de 94 de cazuri cu 24 de decese raportate în primele 48 de ore. Nu putem să facem abstracţie de aceste date şi să spunem că România e undeva izolată şi să nu luăm toate aceste date într-o evaluare strâns", a declarat Cercel la Realitatea TV.

În funcţie de modul de evoluţie şi apariţia de noi cazuri pe teritoriul ţării se va decide dacă se impun măsuri de limitare a unor întruniri publice. Adrian Streinu-Cercel a declarat joi că nu este cazul ca în România să fie introdusă măsura de limitare a întrunirilor publice, din pricina valului îmbolnăvirilor de gripă porcină. În România sunt înregistrate, până în acest moment, 414 de cazuri de gripă nouă.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă