Nasul strîmb şi respiraţia mototoală

Frecvenţa cu care populaţia îşi pune singură diagnosticul decretînd că are sinuzită, mai ales pe baza pulsaţiilor simţite de la depozitul de mucozităţi din frunte, înseamnă o eroare. Altele sînt criteriile după care numai medicul ORL-ist poate pune diagnosticul de sinuzită.

Spun medicii ORL-işti că, în cabinetele de nas, gît şi urechi, următoarele fraze rostite de pacienţi se aud cel mai des: “Am venit fiindcă îmi zvîcneşte ceva în frunte şi precis am sinuzită”, “Învăţaţi-mă cum să-mi pun picăturile în nas, vreau să picur mai des medicamente în nas ca să scap de înfundare şi de uscăciunea nărilor”, “Vreau să-mi operaţi copilul de amigdale, dar cu laser”, “Reparaţi-mi nasul de deviaţie de sept, dar numai cu laser”. Toate aceste ziceri auzite atît de des din gura pacienţilor, toate sînt greşite. În primul rînd, frecvenţa cu care populaţia îşi pune singură diagnosticul decretînd că are sinuzită, mai ales pe baza pulsaţiilor simţite de la depozitul de mucozităţi din frunte, înseamnă o eroare. Altele sînt criteriile după care numai medicul ORL-ist poate pune diagnosticul de sinuzită.

Mai multe picături

În ceea ce priveşte a doua frază rostită atît de des de public, şi anume că ar trebui mai multe picături puse în nas pentru a scăpa de înfundare şi de senzaţia de uscăciune a interiorului nărilor, conţine şi ea un neadevăr. Păi abuzul de picături în nas creează el în sine neplăceri. Prea multe picături în nas usucă mucoasa nasului şi, implicit, apar şi inflamaţii, astfel că respiraţia este anevoioasă şi din cauza îngustării nărilor prin umflarea mucoasei, cît şi prin neumezirea aerului prin nările devenite prea uscate.

Deviaţia de sept

Şi, fiindcă tot a venit vorba de operaţie de deviaţie de sept, să lămurim oamenii că aceasta nu este operaţie estetică de înfrumuseţare a nasului, ci este o intervenţie funcţională pentru a îndrepta peretele dintre nări şi a face respiraţia corectă pe nas. De altfel, operaţia de deviaţie de sept nu se face prin exteriorul nasului, ci prin interiorul nărilor, deci pe faţă nu rămîne nici o urmă. Atunci cînd chirurgii esteticieni schimbă arhitectura nasului, pentru a-i alunga urîţenia, operaţia se face prin exterior, se dau la o parte ţesuturile de pe nas şi apoi ele sînt readuse pe nasul reconstruit după criteriile estetice. Doctor Claudiu Manea, chirurg la Clinica ORL a Spitalului “Sf. Maria”, explică alte aspecte ale atît de frecventei deviaţii de sept. Mai mult de 60% din populaţia Planetei are deviaţie de sept. Nu este de vină moştenirea de la înaintaşi, ci este un defect dobîndit de-a lungul vieţii. Bineînţeles că unele traumatisme pot strîmba peretele despărţitor dintre nări, numit sept. Dar deviaţia de sept poate fi generată şi de o creştere diferită a oaselor şi cartilajelor peretelui dintre nări. Septul ce desparte nările este compus din cartilaje prinse într-o ramă osoasă. Dacă creşte mai mult şi mai uşor cartilajul decît osul, acest cartilaj se curbează şi septul, peretele despărţitor dintre nări, se încovoaie. În aceste condiţii, peretele despărţitor dintre fosele nazale capătă o abatere de la mijlocul nasului. Strîmbarea peretelui denumit sept aduce greutăţi respiraţiei, micşorînd secţiunea de trecere a aerului fie pe o nară, fie pe amîndouă. Omul cu deviaţie de sept respiră insuficient pe nas, respirînd mai mult pe gură. Dar se ştie că respiraţia este prevăzută a se face pe nas, fiindcă nasul umezeşte aerul, îl filtrează şi îl încălzeşte. Cînd peretele dintre nări e încovoiat şi strîmtează drumul aerului, atunci aerul e respirat pe gură, intră rece, uscat şi nefiltrat în aparatul respirator superior, apărînd neplăceri. Din pricina aerului rece, neumectat şi nefiltrat tras pe gură apar laringite, faringite.

Sforăit, otite seroase

Oamenii care respiră pe gură sforăie şi au întreruperi în respiraţie noaptea, denumite apnee. Respirînd pe gură, şi nu pe nas, se face o ventilaţie rea a sinusurilor nazale, care, neaerisite, strîng în ele secreţii şi apar rinosinuzitele. Au de suferit şi urechile, fiindcă, respirînd pe gură, aerisirea urechilor este proastă, nu pătrunde în urechea medie aerul din spatele nasului, astfel că reaua ventilaţie a urechii medii afectează timpanul şi omul aude slab. Secreţiile rămîn în spatele timpanului şi se instalează otitele seroase. Fiindcă n-a operat o banală deviaţie de sept, omul începe să audă prost. Şi amintim că, tot din pricina deviaţiei de sept, oamenii au muci în cantitate mai mare din cauza rinitelor, care se scurg în gît, aşa că ei scuipă des şi stau cu nasul în batistă. Trebuie dărîmată o legendă care umblă din gură în gură şi care îi înfricoşează pe cei cu deviaţie de sept, făcîndu-i să nu se ducă la operaţie. Împotriva deviaţiei de sept şi a consecinţelor defavorabile arătate mai sus există un singur remediu, intervenţia chirurgicală. Operaţia de deviaţie de sept se face cel mai bine după vîrsta de 18 ani, cînd nu mai cresc oasele şi cartilajele nasului.

Citește pe Antena3.ro

Care sunt fructele și legumele toxice. Numărul celor cu pesticide peste limitele legale s-a dublat față de anul trecut

LASER SAU BISTURIU. Despre pretenţia aiurea de a se face operaţii cu laser de către ORL-işti. Fasciculul de raze fierbinţi a adus o serie de perfecţionări în intervenţiile ORL. Dar laserul nu se potriveşte la orice operaţie. Astfel, cu laser se pot răzui, se pot raşcheta amigdalele pentru a desfiinţa acele adîncituri numite cripte de pe suprafaţa amigdalelor. Prin lustruirea cu laser, aceste culcuşuri călduţe pentru microbi sînt anulate. Dar, dacă este vorba de tăierea parţială sau scoaterea totală a amigdalelor, aceste operaţii nu se fac cu laser. După cum se ştie că operaţiile de deviaţie de sept în cele mai multe cazuri se fac prin metoda clasică, cu bisturiul, şi nu cu laser.

 
CHIRURGIE. Chirurgul trebuie să rearanjeze cartilajele şi oasele peretelui despărţitor al nărilor şi operaţia se execută cu instrumentar fin şi clasic. Sînt îngroziţi oamenii că umblă vorba cum că chirurgul sparge cu ciocanul peretele dintre nări ca să-l rearanjeze. Este o exagerare, pentru că instrumentele sînt fine şi operaţia se face sub anestezie generală, pacientul fiind scutit de dureri.  De altfel, internarea nu este lungă şi, la una-două zile după operaţie, pacientul este lăsat să plece acasă. Senzaţia lui este splendidă, i s-a eliberat respiraţia şi trage cu nesaţ tot aerul lumii în piept.