x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei O noua tehnica de transplant

O noua tehnica de transplant

de Magda Marincovici    |    28 Dec 2005   •   00:00
O noua tehnica de transplant

Medicii americani sunt pe punctul de a pune la punct o noua tehnica de transplant. Cu ajutorul acesteia pacientul transplantat nu mai este nevoit sa ia toata viata medicamente anti-reject.

Jennifer Duran are 26 de ani. La 13 ani, a fost supusa unui transplant de rinichi. De atunci, zilnic, ia 20 de pilule pentru a evita pericolul respingerii grefei. O tehnica inovatoare de transplant a ajutat-o pe Jennifer Duran sa renunte la aceasta ratie zilnica de pilule anti-reject. Pacienta a fost supusa unui nou transplantat, dar de aceasta data numai dupa ce s-a stabilit inclusiv compatibilitatea intre sistemul imunitar al donatorului si cel al primitorului. "Pentru prima data in viata mea, pot sa spun ca ma simt bine", a declarat pacienta transplantata, bibliotecara din Boston. Patru pacienti au beneficiat deja de aceasta noua tehnica si in cazul a trei dintre acestia rezultatele sunt incurajatoare. O femeie in varsta de 60 de ani traieste fara medicamentele anti-reject de peste sapte ani. Aceste transplanturi au fost efectuate de doctorul David Sachs, imunolog la Spitalul din Massachusetts.

EXPERIMENT. Trebuie precizat ca aceasta tehnica este inca experimentala. Si mai trebuie spus ca deocamdata comunitatea oamenilor de stiinta are opinii impartite in ceea ce priveste noua tehnica: unii o aproba, altii o apreciaza ca fiind periculoasa. "Multi pacienti nu pot face fata acestui regim", spune doctorul Hans Sollinger, profesor de chirurgie, responsabil cu transplantul la Universitatea Wisconsin-Madison. Comparativ cu transplantul clasic, aceasta tehnica este foarte riscanta, subliniaza doctorul Sollinger. Totusi, pentru Jennifer Duran aceasta tehnica inovatoare a insemnat practic ca s-a nascut a doua oara. Viata ei s-a schimbat din clipa in care rinichii au inceput sa nu mai functioneze normal. Jennifer Duran este singura persoana din lume care a beneficiat initial de un transplant efectuat dupa regulile standard, si apoi de un transplant realizat dupa o tehnica noua.

Noua tehnica consta in distrugerea sistemului imunitar al primitorului inainte de a i se injecta celule din maduva osoasa provenite de la donator. In Franta, Isabelle D a fost supusa, in premiera mondiala, unei grefe partiale de fata si se pare ca si in acest caz s-a folosit noua tehnica.

MEDICAMENTE
Pentru a diminua riscul respingerii grefei, pacientului ii sunt administrate medicamente speciale, care interactioneaza cu sistemul imunitar cu scopul de a proteja organul grefat. Acest tratament devine unul pe viata. Dar aceste medicamente prezinta si efecte secundare: de la pilozitate, la boli grave (cancer, osteoporoza). Desi Jennifer Duran are numai 26 de ani, ea sufera deja de cataracta bilaterala. Or, datorita noii tehnici, pacientului i se creeaza un sistem imunitar nou, compatibil cu grefa, ceea ce permite evitarea respingerii acesteia.

PROTEJAREA ORGANISMULUI
Sistemul imunitar este un ansamblu de celule care circula permanent prin corp, cu scopul de a tine sub control substantele straine organismului. Celule imunitare se formeaza in maduva osoasa si sunt programate sa atace toate celulele straine. In timpul transplantului, chirurgul implanteaza un organ strain corpului receptor. Si chiar daca organul transplantat permite corpului sa functioneze mai bine, totusi sistemul imunitar al pacientului nu recunoaste organul transplantat. Dimpotriva, noul organ este considerat un dusman si celulele imunitare cauta sa-l distruga, sa-l respinga.
×