Paralizia Bell (Paralizia facială periferică)

Sursa foto: /Thinkstock

Paralizia Bell înseamnă paralizia unilaterală de nerv facial periferic, ce are un debut brusc şi nici o cauză detectabilă (este o afecţiune idiopatică). Ea este una dintre cele mai frecvente patologii ale nervilor cranieni, estimându-se că în Statele Unite din 100.000 persoane 25 suferă de această afecţiune. Cele mai multe cazuri sunt însă în Japonia.

NERVUL FACIAL
Nervul facial este al şaptelea din cei 12 nervi cranieni. Putem să ne gândim la acest nerv (de fapt, la orice nerv din organism) ca la o stradă cu două sensuri de circulaţie. Pe de-o parte, informaţia vine de la periferie către centrul de comandă şi, pe de altă parte, comenzile pleacă spre organul efector.

Principala lui funcţie este de a controla muşchii mimicii (prin ramuri motorii), dar şi de a inerva glandele submandibulare, sublinguale şi lacrimale prin fibre parasimpatice. Acestea din urmă servesc la creşterea secreţiilor glandelor.
Nervul facial mai preia informaţii de la nivelul mugurilor gustativi din 2/3 ale limbii şi de la nivelul lobului urechii.

SIMPTOME
Semnele unei paralizii de nerv facial sunt uşor de recunoscut de clinician, dar pot varia în funcţie de locul de pe traiectul nervului unde este leziunea.

În primul rând, sunt afectaţi muşchii de la nivelul feţei, doar pe jumătatea de faţă corespunzătoare nervului lezat: colţul gurii este lăsat şi pacientului îi este imposibil să ţină gura perfect închisă, saliva curge, pleoapa inferioară este şi ea lăsată cu ochiul lăcrimând. Un semn caracteristic apare când încearcă să închidă ochiul şi globul ocular deviază în sus şi către interior.
Pacientul descrie o amorţeală a hemifeţei, nu îşi pierde sensibilitatea şi rar este afectat gustul.

Debutul este unul brusc, slăbiciunea cea mai mare a feţei apare la 48 de ore. Jumătate din pacienţi pot prezenta durere în spatele urechii care debutează fie în acelaşi timp cu paralizia fie cu 2-3 zile înainte. În majoritatea cazurilor, simptomele se ameliorează semnificativ în 2-3 luni.

CAUZELE
Cauzele nu sunt complet cunoscute, cu toate că se suspicionează că ar putea fi vorba despre cauze infecţioase, genetice sau vasculare. Date clinice sprijină ipoteza că afecţiunea ar apărea ca urmare a inflamaţiei sau a unui răspuns autoimun asociat unei infecţii, determinând distrugerea stratului extern al nervului.
● Cauze virale: virusurile herpes simplex tip 1 şi 2, virusul herpetic uman, virusul varicelo-zosterian, virusul influenza A, virusul Ebstein-Barr, virusurile hepatitei A, B, C, adenovirusuri, citomegalovirusuri.
● Cauze bacteriene: infecţia cu mycoplasma.
● Cauze genetice: 4% din pacienţi au rude apropiate care au suferit de această afecţiune.

DRUMUL CĂTRE DIAGNOSTIC
Diagnosticul se pune pe seama :
● anamnezei (sunt importante debutul brusc caracteristic şi eventualele infecţii din antecedente);
● examenului fizic (în paralizia Bell este afectată doar jumătate de faţă, paralizia sau slăbiciunea întregii feţe ne îndepărtează de la acest diagnostic);
● examenului neurologic (ceilalţi nervi cranieni nu sunt afectaţi în paralizia Bell).

Dintre investigaţii, analizele de laborator aduc puţine informaţii, imagistica (Rx, CT, RMN) este foarte utilă pentru a scoate din discuţie alte afecţiuni mai grave (fracturi, metastaze osoase, neoplasme, AVC).

RECUPERARE
Tratamentul poate implica administrarea de antivirale, antiinflamatoare steroidiene, măsuri pentru a preveni uscarea corneei şi fizioterapie.Şansele de recuperare sunt mari, simptomele se remit de la sine în câteva săptămâni, însă 5% din pacienţi rămân cu sechele grave, 10% cu o uşoară asimetrie a muşchilor feţei şi restul se recuperează complet.

SFATUL MEDICULUI
Cu toate că paralizia periferică de facial este o afecţiune ce se remite complet de la sine, în cele mai multe cazuri fără sechele, este foarte important ca pacientul să se dreseze medicului pentru a putea exclude alte cauze grave ale slăbiciunii feţei şi pentru a începe din timp recuperarea medicală.