x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pericol - Peste cu mercur

Pericol - Peste cu mercur

de Steluta Indrei    |    10 Sep 2005   •   00:00

Potrivit unui recent raport al Agentiei Europene pentru Siguranta Alimentelor (EFSA), mercurul si dioxina sunt principalele substante toxice prezente in anumite sortimente de peste. Acestea pun in pericol mai ales femeile insarcinate si copiii.

CONTAMINARE. Metilmercurul (principala forma de mercur descoperita in peste) s-a dovedit toxic pentru sistemul nervos si creierul aflate in dezvoltare. "Consumul acestuia pe parcursul sarcinii si al copilariei constituie o problema", estimeaza agentia europeana. Astfel, gravidele si copiii trebuie sa evite consumul frecvent de peste precum tonul, stiuca, pestele sabie si rechinul. Aceste specii de peste atrag din ape cele mai mari cantitati de mercur.

In ceea ce priveste dioxina, EFSA recomanda totodata sa nu consumam peste oceanic mai mult de doua ori pe saptamana. Trebuie evitat indeosebi somonul si heringul, care provin din Marea Baltica. Acestia sunt de 3 pana la 5 ori mai contaminati cu dioxina decat celelalte specii de peste din aceeasi regiune.

Agentia europeana atrage atentia ca totusi pestele are un rol important intr-un regim alimentar echilibrat. De aceea nu trebuie eliminat din alimentatie. Important este sa diversificam sortimentele de peste.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă