x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Perturbarea din creier

Perturbarea din creier

de Florin Condurateanu    |    27 Iun 2007   •   00:00

De ce se produc halucinaţiile? La originea lor se află dereglări la nivelul biochimiei creierului, mai ales pe ramura acelei substanţe numită dopamină. Nişte molecule cerebrale pot produce halucinaţia. Medicamentele prescrise de psihiatru blochează receptorii acelei substanţe numită dopamină.

De ce se produc halucinaţiile? La originea lor se află dereglări la nivelul biochimiei creierului, mai ales pe ramura acelei substanţe numită dopamină. Nişte molecule cerebrale pot produce halucinaţia. Medicamentele prescrise de psihiatru blochează receptorii acelei substanţe numită dopamină. Prof. dr. Radu Mihăilescu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie "N. Obregia", reaminteşte că de la prima apariţie a unei halucinaţii trebuie consultat psihiatrul. Halucinaţia nu este neapărat schizofrenie, acea boală gravă psihic, dar in cazul halucinaţiilor trebuie neapărat să se respecte o terapie cu medicamente. Halucinaţii mai apar şi cănd un om abandonează alcoolul după ce a fost un băutor important.

El tremură, tocmai de aceea se zice că in abstinenţa de alcool apare delirium tremens.

In această stare, el vede animale cu litera "Ş", adică şerpi, şoareci, şobolani. Pseudohalucinaţiile sunt nişte trăiri in care bolnavul aude şi vede cu ochii şi urechile minţii. El nu spune că pe masă se află găndaci, ci că in mintea lui există găndaci.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă