x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Peste 3.000 de posturi deblocate în sistemul sanitar până la sfârşitul anului

Peste 3.000 de posturi deblocate în sistemul sanitar până la sfârşitul anului

09 Sep 2010   •   00:00

Peste 3.000 de posturi din sistemul sanitar vor fi deblocate până la sfârşitul anului, 750 fiind în unităţile sanitare ale autorităţilor locale, la care se vor adăuga şi cele din spitalele Primăriei Capitalei, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii



"În urma analizei efectuate şi a necesarului imediat, precum şi a posibilităţii tehnice de organizare a examinărilor în acest an, Ministerul Sănătăţii va scoate la concurs un număr de aproximativ 2.322 de posturi. Pe lângă acestea, autorităţile administraţiei publice locale vor mai avea posibilitatea de a scoate la concurs un număr de aproximativ 750 de posturi, la care se vor adăuga şi posturile vacantate în cele 18 spitale descentralizate în 2008 la Primăria Capitalei", se arată într-un comunicat al MS.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că, potrivit legislaţiei în vigoare, ordonatorii principali de credite, respectiv instituţiile administraţiei publice locale, pot aproba, în cazuri temeinic justificate, ocuparea a 15 la sută din totalul posturilor ce s-au vacantat.
"Ministerul Sănătăţii va debloca cu prioritate posturile pentru medici şi asistenţi medicali în specialităţile deficitare, ca de exemplu ATI, medicina de urgenţă, cea de laborator, radiologie etc. şi în spitalele din zonele unde există deficit important de personal medical", au spus reprezentanţii MS.
De asemenea vor fi deblocate posturi şi în unităţi sanitare din centrele universitare care mai au nevoie de specialişti pe anumite domenii cu lipsă acută de personal.
Lista unităţilor sanitare cu paturi, dar şi numărul de posturi pe fiecare categorie de personal medical, precum şi specialităţile pentru care se vor organiza concursuri sau examinări în această toamnă va fi publicată pe site-ul ministerului, la adresa www.ms.ro, la 20 septembrie.
Ministerul Sănătăţii estimează că, începând din luna noiembrie a acestui an, unităţile sanitare cu paturi vor organiza concursurile sau examinările pentru ocuparea posturilor.
Ministrul Sănătăţii a solicitat, în şedinţa Guvernului din 18 august, deblocarea a 5.000 de posturi necesare sistemului medical, însă premierul a spus atunci că nu se poate debloca decât un post la şapte eliberate, ceea ce înseamnă 1.000, iar eventuale suplimentări vor trebui negociate în toamnă cu FMI.
Propunerea ministrului Sănătăţii de deblocare a posturilor a fost făcută în urma incendiului care a avut loc în 16 august, la Secţia de terapie nou-născuţi de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia cinci bebeluşi au murit şi şase sunt răniţi grav.
Posturile în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea din sistem. Managerii spitalelor au atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că, din cauza blocării posturilor, o asistentă medicală trebuie să se ocupe de mulţi pacienţi şi nu poate face faţă solicitărilor.

Mediafax

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă