x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Picaturile de nas dau dependenta

Picaturile de nas dau dependenta

09 Dec 2004   •   00:00

Tratamentul contra rinitelor si rino-sinuzitelor cu picaturi pentru nas trebuie urmat pe perioada indicata de medic, altfel aceste medicamente produc dependenta si puteti ajunge chiar la operatie.

STELUTA INDREI

SIMPTOME. Atunci cand are nasul infundat, bolnavul este indispus, are un somn neodihnitor, respira pe gura, ceea ce produce uscaciunea mucoasei bucale
Picaturile pentru nas, denumite de medici dezinfectante rino-faringiene, se aplica celor care sufera de rinite acute, recurente sau cronice sau rino-sinuzite. De retinut ca nu exista niciodata o suferinta a mucoasei nazale fara implicarea mucoasei sinusale. Rinitele pot insoti virozele specifice sezonului rece, epidemiile de gripa sau, pur si simplu, apar rino-sinuzitele infectioase, in special la copii, mai ales la cei care traiesc in colectivitati, dar si la adulti, in functie de mediul in care traiesc, muncesc, indeosebi cand conditiile de igiena lasa de dorit. Toate aceste forme se manifesta prin asa-numita infundare a nasului sau obstructia nazala.

INDICATII. Solutia contra nasului infundat sunt picaturile. Ele sunt extrem de variate si piata farmaceutica romaneasca abunda in astfel de picaturi, unele fiind la preturi mici si accesibile, altele ajungand la preturi fabuloase. Toate au menirea de a produce o dezinfectie, prin care se reduce agresivitatea microbilor sau a virusilor si se produce o vasoconstrictie care usureaza respiratia. "Ele singure rezolva doar rinitele mai mult decat banale cauzate de schimbarile de temperatura. Daca e vorba de rinite virale sau infectioase trebuie sa adaugam la tratamentul cu picaturi pentru descongestionarea nasului si medicamente antivirale de tip ibuprofen, paracetamol, aspirina. In cazul rinitelor infectioase este indicat un tratament antibiotic sub control medical", explica profesor doctor Dorin Sarafoleanu, seful Clinicii ORL de la Spitalul "Sf. Maria".

EFECTE ADVERSE. Picaturile se folosesc pentru usurarea respiratiei si descongestionarea mucoasei nazale pe un termen limitat, maximum 7-8 zile. Daca se folosesc pe o perioada mai indelungata prin nepricepere si mai ales prin automedicatie, pe care bolnavii au obiceiul sa o practice minimalizand importanta functionala a nasului, atunci picaturile produc dependenta. Folo-site in continuare, picaturile au un efect din ce in ce mai redus si sunt utilizate mult mai frecvent.

"Din punct de vedere al modului de actiune asupra mucoasei, picaturile fac doua lucruri extrem de rele, cu consecinte in viitor: anuleaza miscarea cililor, celule ale mucoasei nazale, si, in loc sa faca vasoconstrictie, produc un efect invers de vasodilatatie paralitica", avertizeaza prof. dr. Sarafoleanu. Bolnavul va ramane cu o respiratie preponderent bucala. Din acest motiv apar si o serie intreaga de complicatii, precum otitele, bronsitele, traheitele, faringitele, mai ales la cei cu imunitatea scazuta, copii, batrani.

MEDICAMENTE PENTRU SEZONUL RECE
ATENTIE! Folositi cu masura
Exista pe piata doua feluri de dezinfectante rino-faringiene (picaturi sau spray-uri), unele contin doar simple vasoconstrictoare si/sau cortizon si se folosesc in rinitele simple sau cele de tip alergic, iar altele contin si anumite bacteriostatice sau antibiotice. Potrivit prof. dr. Dorin Sarafoleanu, "se minimalizeaza la noi un mijloc de a face o dezinfectie nazala eficienta cu un medicament foarte ieftin, ce poate fi folosit fara nici un fel de risc inca din primul an de viata (colargol in concentratie de 1%-2%). Acest medicament nu produce modificarea miscarilor ciliale, celule ale mucoasei nazale, are efect bacteriostatic si nu provoaca vasodilatatie paralitica.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă picaturile mucoasei