Posibilitatea celei de-a treia dentiţii

In ultimii ani, progresul ştiinţific a căpătat un ritm galopant. Şi-n medicină, bineinţeles, progresele sunt uimitoare. Astfel, medicina a imbunătăţit considerabil confortul şi aspectul oamenilor. Ne putem deci păstra imaginea, dar, şi mai mult, o putem modifica in funcţie de criteriile noastre estetice. Tot in sprijinul păstrării imaginii vine şi implantologia.

Absenţa dinţilor este interpretată ca un semn de imbătrănire, o senzaţie de handicap. Chiar lipsa unui singur dinte, dacă este intr-un loc vizibil, are impact mare asupra psihicului pacientului şi relaţionarea in mediul social scade, ca şi respectul de sine. Sunt şi alte domenii din stomatologie care vin in sprijinul celor cu asemenea probleme, de exemplu, protetica fixă prin punţi dentare sau protetica mobilă prin proteze mobilizabile.

Cele din urmă se aplică celor cu mai mulţi pănă la toţi dinţii lipsă, dar nu schimbă deloc statutul pacientului, il menţin tot in starea psihologică de edentat (fără dinţi), pentru că nu poate uita de proteze. Trebuie să le intreţină, iar problema principală e că protezele mobile, majoritatea, nu sunt stabile, pot cădea in timpul vorbirii sau nu oferă o masticaţie bună. Şi cum măncatul a devenit o frecventă manifestare socială (masa la restaurant), pacientul cu proteze instabile se găseşte deseori in situaţii jenante de a-i cădea proteza, avănd din nou sentimentul de handicap.

Implantologia

Proporţional cu progresele cresc şi exigenţele pacienţilor, dorind calitate şi o mare discreţie a substituenţilor. Pacientul doreşte ca nu numai cei din anturajul său să uite de substituit, ci chiar el insuşi să uite de substituit. Cu aceasta se ocupă implantologia. Se introduce un şurub metalic in osul maxilarului, pe care se aplică apoi o coroană artificială, adică un dinte fals. Deci este o rădăcină falsă şi nimeni nu trebuie să ştie că in os este un şurub. Nu trebuie să se vadă decăt dintele, care, fiind atăt de bine realizat, nu trebuie să-l observe a fi fals decăt un stomatolog.

Implantul dentar este o noţiune frecvent intălnită in societatea noastră. Sunt unii pacienţi bine informaţi care vin in cabinet să ceară un asemenea serviciu şi care refuză orice alt tip de tratament, fiind convinşi că aceasta e cea mai bună soluţie pentru ei. Dar sunt şi mulţi care nu ştiu ce inseamnă acest implant sau au informaţii greşite, de aceea consider că trebuie făcută o prezentare sumară.

Şurubul metalic din os

Implantul este aşadar o rădăcină falsă, un şurub metalic introdus in os, pe care se va ancora dintele fals. Osul va fuziona cu implantul in aproximativ trei-patru luni, fenomen numit osteointegrare. De obicei, implanturile sunt confecţionate din titan, un metal foarte bine tolerat de organism şi cu o rezistenţă bună pentru a suporta presiunile din timpul masticaţiei. Mai există şi implanturi din ceramică, acestea fiind folosite pentru aspectul lor (sunt albe şi nu modifică culoarea coroanei), dar sunt fragile şi casante.

Etapele inserării implantului

Tehnica inserării implantului constă cel mai uzual in două etape. In prima etapă se inserează implantul in os, unde s-a realizat in prealabil un foraj, exact pe locul unde era inainte rădăcina, se acoperă cu gingia şi se aşteaptă vindecarea (pentru fizionomie se pot face protezări provizorii). In a doua etapă, care are loc intr-o altă şedinţă chirurgicală (cam la aproximativ trei-patru luni de la inserarea implantului), se descoperă implantul şi se ataşează o extensie numită bont, pe care se va ancora coroana.

Implanturile dentare sunt indicate pentru lipsa unui dinte sau a mai multor dinţi, in acest caz efectuăndu-se o ancorare fixă (prin cimentare), fie doar pe implanturi, fie mixt pe implanturi şi dinţi naturali. Implanturile se pot folosi şi la pacienţii cu toţi dinţii lipsă, peste implanturi aplicăndu-se fie proteze fixe (pentru o menţinere mai bună a acestora), fie punţi fixe ce restaurează o intreagă arcadă dentară. Pentru acest din urmă exemplu
e necesară o vastă experienţă a implantologului. In cazul lipsei unuia sau a doi-trei dinţi, există şi alternativa mai conservatoare a punţilor dentare, care au de asemenea succes.

Nu există un avantaj net al unei metode faţă de cealaltă, alegerea fiind a dumneavoastră şi a medicului dumneavoastră. Unii pacienţi preferă implantul pentru a nu sacrifica dinţii de lăngă cei lipsă, care ar trebui şlefuiţi pentru o punte.

Un implant ar trebui garantat 10 ani, maximum 15 ani, aşa că feriţi-vă de medicii care spun că implanturile puse de ei vor rezista pentru totdeauna!


CONTRAINDICAŢII. Boli precum diabetul zaharat sau alte boli cronice ar putea determina complicaţii in timpul intervenţiei chirurgicale. Deficienţele de os se pot rezolva prin tehnici de adiţie de os sintetic, deci nu mai este o contraindicaţie de nerezolvat. O contraindicaţie ar fi fumatul (mai ales la cei care fumează peste 15 ţigări/zi) şi cei cu o igienă deficitară. De reţinut că acest obicei nu se poate modifica uşor, el fiind suma educaţiei şi deprinderii de o viaţă. Oricum, după aplicarea implantului, pacientul trebuie să aibă o igienă riguroasă (periaj de cel puţin două ori/zi, folosirea aţei dentare, efectuarea duşurilor bucale) şi să consulte stomatologul o dată la şase luni.


SUCCES. In prezent, rata succesului in implantologie este de 90%-95%. Este o imbunătăţire fantastică faţă de acum căteva decenii, cănd rata de succes era mult mai mică şi implantologia era ultima ramură a stomatologiei, la care se apela in cazuri dificile, cănd orice altceva eşua. Acum s-a ajuns ca implantologia să fie prima variantă de tratament aleasă şi aşteptăm cu nerăbdare momentul cănd in implantologie rata de succes va fi de 100%.