Primul cetăţean român decedat din cauza gripei porcine este un muncitor care lucrează în Austria, de la începutul anului.
Conform lui Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al MAE: "Nu ni -a cerut asistenţă consulară, nu am fost contactaţi de rude sau cunoştinţe ale acestuia", a spus Şerbănescu.
Românul, a cărui identitate nu a fost făcută cunoscută, a murit într-un spital din Schwarzach, Austria, în urma unui infarct provocat, cel mai probabil, de complicaţii determinate de gripa A H1N1.
"Evoluţia a fost nefavorabilă. Pacientul avea stări de vomă grave, ceea ce a dus la deshidratare", a declarat directorul regional al serviciilor de sănătate din Salzbug, Christoph König. Complicaţiile au determinat o insuficienţă respiratorie, care a afectat plămânii şi ulterior inima pacientului, a adăugat el.
Decesul anunţat miercuri este cel de-al doilea înregistrat în Austria de la declanşarea epidemiei de gripă A H1N1, după cel al unei fetiţe în vârstă de 11 ani, care a murit la începutul lunii noiembrie la Innsbruck.