x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei: Când plesneşte inima

Pulsul medicinei: Când plesneşte inima

de Florin Condurateanu    |    23 Feb 2009   •   00:00

Nespecialiştii în medicină spun că pentru ei infarctul în­seam­­nă că s-a rupt muşchiul inimii. Nu este foarte adevărat, deşi vom vedea că o sămânţă de real există. In­farctul cel obiş­nuit înseamnă blocarea alimentării cu sân­ge a unei por­ţiuni din inimă, fiindcă un cheag a astupat drumul sângelui.



Întrerupându-se alimentarea cu sânge a acelei zone din muşchiul inimii, se sistează şi hrănirea cu glucoză şi oxigen. Acea porţiune din muşchi se ne­cro­zează. În acest sens este lupta cu timpul, pentru ca bolna­vul să fie tra­tat ori cu me­di­camente de topire a cheagului, ori acest cheag să fie spart cu cateterul cu balonaş. Chirurgul cardiac poate să facă bay-pass-uri de ocolire a zonei înfunda­te. Aceste in­tervenţii au ca scop limi­tarea zonei ce moare din muşchiul inimii.

Unii bolnavi, după infarct, se recupe­rează. Există însă şi cazuri în care, după in­farct, la câteva zile, ples­neşte muş­chiul inimii în zona unde a avut loc infarctul. Din fericire, aceste cazuri de ruptură în muşchiul inimii nu re­prezintă ma­joritatea continuării ata­cu­lui de infarct. Totuşi, plesnirea muşchiului cardiac în zona unde a avut loc infarctul se în­tâmplă şi este o complicaţie de mare gravitate. Aceas­tă si­tua­ţie gravă poate fi rezolvată nu­mai prin chi­rur­gie cardiacă.

Ne oferă detalii în privinţa ope­raţiilor pe inimă în astfel de si­tua­ţii, de accident mecanic în infarct, prof. dr. Horaţiu Mol­dovan, şeful uneia dintre sec­ţi­ile de chirurgie cardiovasculară de la Institutul de boli car­dio­vasculare "C.C. Iliescu". Muş­chiul inimii, după câteva zile de la infarct, se mai întâm­plă să plesnească, dar nu brusc, ci ruptura avan­sea­ză pe parcursul a puţine ore. Ca şi când un cauciuc de ma­şină se dezumflă treptat.

Chirurgia cardiacă este singura so­luţie de a-l salva pe bolnav. Chirurgul de ini­mă repară această plesnitură în muşchiul inimii prin lipire cu o subs­tan­ţă şi prin coaserea plesniturii. Uneori se aplică şi un petic din pericard, care este învelişul inimii. Mulţi oa­meni cu acest accident mecanic de după infarct, în medie la 7-10 zile au fost scăpaţi de la moarte de chirurgia cardiovasculară.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă inimii