x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei - Să picuri in glaucom

Pulsul medicinei - Să picuri in glaucom

de Florin Condurateanu    |    02 Mai 2007   •   00:00

Glaucomul, acea creştere alarmantă a tensiunii din globul ocular, necesită o atenţie specială.

Explică tratamentele aplicate in glaucom prof. dr. Monica Pop, directorul general al Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti. Orice tip de glaucom, chiar după operaţie, trebuie controlat periodic de oftalmolog.

Glaucomul congenital nu poate fi rezolvat decat prin operaţie cat mai devreme. Glaucomul cronic simplu beneficiază de două etape de tratament, o etapă medicamentoasă şi o etapă chirurgicală intervenită atunci cand terapia medicală nu a fost eficientă. In glaucomul primitiv cronic simplu, primul lucru care se face după stabilirea diagnosticului este utilizarea colirului betablocant picurat in ochi dimineaţa şi seara.

Tratamentul cu picurare de colir betablocant se face la aceeaşi oră, la 8:00 dimineaţa şi 20:00 seara, cele două administrări zilnice trebuind să fie distanţate la 12 ore.

Dacă sub terapia cu betablocant tensiunea intraoculară nu se compensează, atunci oftalmologul decide să fie utilizat şi al doilea medicament.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă