Rebeliune în coloana vertebrală

Extraordinar mecanism este coloana vertebrală. Face parte şi ea din superlativele proiectului făcut în ceruri pentru organismul omului. Fiinţa umană a făcut pasul decisiv de a se clasa pe primul loc al tuturor vieţuitoarelor, devenind şeful lor pe pământ, când omul s-a ridicat din patru labe în două picioare.

Poziţia bipedă a fost unul dintre argumentele superiorităţii evidente a fiinţei umane faţă de toate celelalte vieţuitoare. Numai că ridicarea în două picioare a creat teribile solicitări acelei fantastice axe a corpului omenesc care este coloana vertebrală. Asupra coloanei vertebrale s-au bulucit kilogramele trunchiului, ale membrelor superioare şi ale capului. Dar asupra coloanei vertebrale, adică asupra vertebrelor şi discurilor dintre vertebre, vine să se adauge şi mulţimea forţelor născute din mişcările corpului.

Însă genialitatea concepţiei Dumnezeieşti a găsit soluţia. Coloana vertebrală are forma unei litere "S" perfecte. Fiindcă o coloană vertebrală care are trei curburi prezintă o rezistenţă de trei ori mai mare decât o coloană rectilinie, adică dreaptă. Vertebrele şi discurile intervertebrale dau o spectaculoasă elasticitate.

Statul pe scaun, mai periculos
Între vertebre sunt intercalate discuri. Acestea prezintă un inel fibros elastic la mijloc cu nucleu pulpos semănând cu un sâmbure de cireaşă, care aduce mişcări elastice. Asupra acestui nucleu pulpos, ce compune discurile intervertebrale, acţionează forţe foarte mari. Când omul stă lungit în pat, pe spate, asupra nucleului pulpos se exercită 25 de kilograme de forţă. Dacă omul este culcat pe o parte, forţa este de 70 de kilograme. În picioare, asupra nucleului pulpos dintre vertebre se exercită 100 de kilograme de forţă.

Acum, vine surpriza: când omul stă pe scaun forţele ce apasă asupra nucleului pulpos sunt de 140 de kilograme, deci mai multe decât în poziţia în picioare. Dacă omul ridică şi o greutate, 280 de kilograme forţă apasă asupra nucleului discului intervertebral. Mişcările de rotaţie sunt preluate de coloana cervicală, deci în zona cefei, iar în zona şalelor, coloana în porţiunea lombară preia şi rotaţiile, şi întinderile, şi răsucirile. Cu cât omul este mai înalt, cu atât tensiunile la care este supus nucleul pulpos din discul intervertebral sunt mai mari. Nucleul pulpos ce constituie o parte din discul dintre vertebre ajunge să suporte presiuni de 1.200 kg, ştiind că osul suportă doar 1.000 de kilograme de forţă. Dar această tensiune uriaşă se împrăştie, se dispersează din cauza discului dintre vertebre care preia trei sferturi din tensiune. Dar şi muşchii toracelui şi abdomenului preiau o parte din forţă şi descarcă o serie de tensiuni de pe coloana vertebrală. La asemenea solicitări se poate rupe coloana, dar muşchii spatelui împiedică această catastrofă. Muşchii spatelui pot echilibra la un om de 80 de kg o forţă mult mai mare, de 113 kilograme. Viaţa statică a omului este o catastrofă pentru el. Trebuie arătat că aproximativ 70% din populaţia planetei suferă de patologii ale coloanei vertebrale.

De ce apar durerile de spate?
După ce a explicat toate acestea, continuă limpezirea acestui capitol atât de important al durerilor de spate profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina. Şi discul dintre vertebre suferă de artroză, adică de acea degradare a articulaţiei. Se instalează această uzură la vertebre fără să se rupă discul dintre vertebre şi nucleul lui pulpos. Hernia de disc este o suferinţă a discului intervertebral. Ea apare din mai multe cauze, una este prezenţa unor anomalii în construcţia coloanei. Altă cauză a durerilor de spate vine din zona bolilor de metabolism cum ar fi din pricina osteoporozei. Această boală, în cele mai multe cazuri instalată după menopauză, duce la fractura corpului vertebrei fără să existe un traumatism. Durerile de spate pot apărea şi după un traumatism, adică după fracturi, entorse etc.

Durerile de spate, într-un sindrom numit trofostatic, apar la femei ce se îngraşă şi stau mult în pat, pe spate. Mai există şi sciatica întâlnită în rândul diabeticilor. Dureri de spate apar şi în urma unor procese inflamatorii, infecţioase sau neinfecţioase, un exemplu fiind poliartrita reumatoidă. Mai există dureri de spate de origine renală. Surprinzător, dar şi meningitele conduc la dureri de spate. O serie de boli ginecologice, digestive, vasculare generează dureri de spate. Discul dintre vertebre se fisurează precum o anvelopă ţinută la soare. Prin această fisurare, ies fragmente de nucleu pulpos ce apasă pe rădăcinile nervoase, care se irită şi dau dureri. Dar când apare o compresiune pe rădăcinile nervoase se ivesc şi fenomene neurologice până la paralizie după ce durerea de mijloc a coborât şi pe picioare. Ortopezii nu trebuie să se grăbească cu operaţia.

Tratamente înainte de operaţie
Înainte de intervenţia neurochirurgicală se încearcă alte tratamente. Dacă după trei luni de utilizare a acestor tratamente fenomenele nu dispar, ba se intensifică, se trece la operaţia herniei de disc.

Pentru început, se porneşte cu tratamente cu exerciţii fizice şi kinetice, adică gimnastică medicală în staţiunile balneo-climaterice. Este recomandat să se alterneze procedurile kinetice diametral opuse şi în mod repetat pentru a se obţine efectul de scădere a durerii, a inflamaţiei şi pentru reechilibrarea musculară. Dar terapia prin mişcare trebuie începută numai după ce au dispărut durerile. Omul trebuie să doarmă pe un pat tare.

METODE. Medicamentele folosite fac parte din clasa antiinflamatoarelor alături de analgezice pentru scăderea durerii. Se mai folosesc şi medicamente ce relaxează muşchii, ce scad contractura muşchiului. Se folosesc şi infiltraţii făcute între peretele vertebrelor şi cămaşa ce îmbracă măduva, infiltraţii peridurale. Se recomandă şi hidroterapie: băi sau împachetări locale cu parafină. Gama de terapii se constituie şi din electroterapia cu curenţi, din galvanizări şi ozonoterapie. Nu trebuie uitat nici laserul care îmbunătăţeşte oxigenarea şi irigarea zonei de coloană la fel ca ozonoterapia. La operaţia făcută de chirurgi pe coloană se ajunge când durerea nu scade şi când se accentuează suferinţele neurologice.