x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Reconstrucţia zâmbetului

Reconstrucţia zâmbetului

11 Mar 2008   •   00:00

Suntem în permanenţă influenţaţi de cei care se află în jurul nostru, de frumuseţea promovată în reviste sau la televizor. Uneori, cerinţele de natură estetică ale pacienţilor sunt greu de satisfăcut, dar este de datoria medicului stomatolog să ofere soluţii de tratament moderne, adaptate fiecărui caz în parte.

Suntem în permanenţă influenţaţi de cei care se află în jurul nostru, de frumuseţea promovată în reviste sau la televizor. Uneori, cerinţele de natură estetică ale pacienţilor sunt greu de satisfăcut, dar este de datoria medicului stomatolog să ofere soluţii de tratament moderne, adaptate fiecărui caz în parte. Una dintre aceste metode este reprezentată de faţetele dentare din porţelan – cea mai de succes procedură stomatologică noninvazivă a ultimului deceniu. Atunci când sunt executate corect, faţetele dentare din porţelan sunt nu numai cea mai naturală formă a esteticii dentare, ci chiar fac parte din personalitatea celei sau celui care le poartă.

 

 

Faţetele din porţelan

Faţetele din porţelan au devenit alternativa modernă a coroanelor dentare metalo-ceramice sau a celor integral ceramice. Dezavantajul coroanelor metalo-ceramice este că metalul poate transpărea prin ceramică la nivelul gingiei, dându-i un aspect inestetic, iar în cazul celor integral ceramice este necesar un sacrificiu mare de ţesut dentar prin şlefuiri mai profunde care de cele mai multe ori pot afecta gingia sau pulpa dintelui.

Faţetele sunt integrate biologic datorită stabilităţii chimice crescute, toxicităţii scăzute asupra ţesutului şi gradului redus de a produce sensibilitate sau iritabilitate la nivelul gingiilor. De asemenea, reduc placa bacteriană ce se formează pe dinţi din cauza suprafeţei netede şi lucioase de care placa bacteriană nu poate adera. Faţetele se cimentează pe dinte cu ajutorul unor tehnici adezive de ultimă generaţie.  Faţetele sunt foarte subţiri – maximum 0,5 mm –, dar de îndată ce sunt cimentate se integrează perfect cu structura dintelui şi devin extrem de durabile.

 

 

Cazurile care se pot trata prin realizarea de faţete trebuie atent selecţionate pentru a fi siguri de un rezultat excelent. Prin acest procedeu se pot rezolva probleme de estetică precum corectarea dinţilor nealiniaţi, coloraţii puternice ale acestora (probleme cauzate de tratamentul cu tetraciclină sau “înnegrirea” sau “înroşirea” dinţilor din cauza unor intervenţii anterioare pe acel dinte), defecte de creştere (dinţi scurţi sau mai lungi), fracturi superficiale sau apropierea dinţilor cu strungăreaţă. Din cauza vârstei, smalţul se subţiază şi dinţii capătă o opacitate caracteristică. Prin faţetarea cu porţelan, zâmbetul poate fi transformat rapid, fără durere şi cu minimum de sacrificiu al ţesutului dentar. Este vorba aşadar despre proporţii, armonie, frumuseţe, mărime, culoare, umbre, aranjament-aliniament.

×
Subiecte în articol: fatetele