Nu doar arta chineza Feng Shui sau arta terapiei prin ambient pledeaza pentru buna cunoastere a traiectoriilor energetice cand ne construim o casa.
Pulsul medicinei - FLORIN CONDURATEANU
Traditia romaneasca nu dispretuieste astfel de ipoteze, pe casele taranesti, in partea din fata a acoperisului, se planteaza o roza a vanturilor pentru a proteja casa vecinului de "sagetile otravite", lansate de ascutisurile acoperisului. La chinezi, aceasta regula functioneaza fara cracnire, cand vecinul insa nu ia masuri de protejare a casei vecinului, acesta din urma e obligat sa-si aseze pe fata cladirii lui o oglinda cu rama octogonala indreptata oblic spre cer sau spre Pamant, tocmai pentru a devia energia agresoare spre Cosmos sau spre sol. Adrian Florea, marele maestru al Federatiei Mondiale Qigong si presedintele Fundatiei Romane Qitaky, da detalii despre aceasta arta Feng Shui: pentru a neutraliza anumite energii defavorabile este indicat sa plasezi o planta ornamentala in anumite colturi prea ascutite ale camerei, dupa cum este de evitat o scara interioara in spirala tocmai in mijlocul odaii.
Pe langa energiile telurice si cosmice, aceasta arta a ambientului tine cont si de specificul locatarilor, de datele lor de nastere in corelare cu astrele, de directiile cardinale benefice sau malefice lor, de animalul zodiacal, de culoarea aducatoare de bine. Arta Feng Shui reaminteste o idee importanta: forma clasica a unei case trebuie sa reproduca forma corpului uman asezat ghemuit pe burta, ca atunci cand s-ar adaposti zgribulit intr-un mic colt ferit de ploi, zapezi si vanturi.
Citește pe Antena3.ro