x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei S-au încheiat procedurile pentru achiziţia vaccinurilor din programul de imunizare

S-au încheiat procedurile pentru achiziţia vaccinurilor din programul de imunizare

11 Aug 2010   •   00:00

Ministerul Sănătăţii a finalizat procedurile de achiziţie a vaccinurilor pentru imunizarea anuală şi gratuită a copiilor prin programul naţional, cu toate că au existat unele dificultăţi în asigurarea la termen a mai multor tipuri de produse din cauze independente instituţiei. "Este vorba despre problemele apărute la autorizarea producătorului român de vaccin BCG, Institutul Cantacuzino, şi despre mai multe blocaje ale licitaţiei derulate de Ministerul Sănătăţii pentru anumite tipuri de vaccine", a precizat Cseke Attila.

Astfel, au fost achiziţionate deja 411.000 de doze de vaccin ROR (vaccin anti-rubeolă-rujeolă-oreion), 494.000 de doze de vaccin DTPa-VPI-HiB (anti-difteriei, tetanus, poliomelită), 420.500 de doze de vaccin hepatitic B de tip pediatric (vaccin împotriva hepatitei B) şi 210. 000 de doze de vaccin DTPa (vaccin pentru copii de 4 ani împotriva difteriei şi tetanusului)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă