Autorităţile sanitare sucevene controlează unităţile de alimentaţie publică şi în depozitele en-gros din judeţul Suceava pentru scoaterea din consum a sării neiodate. Măsura survine avertismentului Ministerului Sănătăţii (MS), conform căruia, în Suceava, există la comercializare sare neiodată importată din Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a declarat, luni, că instituţia a primit o avertizare de la MS că există spre comercializare sare neiodată importată din Ucraina, dar şi sare furnizată de producători interni care nu respectă normele privind iodarea. Popescu a spus că inspectorii sanitari suceveni verifică dacă în unităţile de alimentaţie publică, în depozitele en-gros şi în magazine sunt expuse la comercializare cantităţi de sare neiodată.
Potrivit legislaţiei, sarea neiodată poate fi comercializată doar prin lanţul de farmacii sau farmacii naturiste, dar în cantităţi de maximum 0,5 kilograme, pentru pacienţii care suferă de hipertiroidie.
Citește pe Antena3.ro