3 iunie 2010
REUNIUNEÎntre 4-8 iunie 2010, la Chicago se derulează a 46-a reuniune anuală a Societăţii Americane de Oncologie Clinică. Pe agenda importantei reuniuni sunt înscrise numeroase referate privind medicamente destinate oncologiei şi modului în care acestea pot fi folosite în diferite tipuri de cancer (numai Roche s-a înscris cu 400 de rezumate despre medicamente şi noi molecule).
TEST
Printr-o analiză a sângelui se va putea detecta cancerul înainte de formarea tumorii. Potrivit Times, din 2011, această analiză va fi curentă în Marea Britanie. Testul EarlyCDT-Lung va fi posibil, în prima fază, în sistemul asigurărilor private. Dar deja este în studiu o variantă destinată folosirii pe scară largă. Testul reacţionează la semnalele emise de sistemul imunitar în etapa de germinare a cancerului. Astfel, cancerul ar putea fi detectat cu cinci ani înainte ca tumoarea să fie vizibilă imagistic.
DESCENTRALIZARE
Până la 1 iulie vor fi transferate autorităţilor locale peste 85% din unităţile sanitare aflate în sistemul public. Din cele 435 de unităţi, se vor transfera către autoritatea locală 373. În reţeaua MS rămân 62 de unităţi sanitare de interes naţional, respectiv institute publice, spitale clinice judeţene de urgenţă.