24 septembrie 2010
AVANTAJ CĂSĂTORIECelibatarii sunt mai sensibili la stresul psihologic comparativ cu persoanele căsătorite, susţin cercetătorii de la Northwest University din Chicago. Ei au efectuat un test în care au inclus 348 de bărbaţi şi 152 de femei cu vârste între 27 şi 29 de ani. Aproximativ 40% dintre bărbaţi şi 53% dintre femei erau căsătoriţi sau aveau o relaţie de cuplu de lungă durată. Eşantioanele de salivă prelevate înainte şi după test au stabilit modificările de nivelul hormonilor stresului, în special al testosteronului şi corizolului. S-a observat că la celibatari, femei sau bărbaţi, nivelul cortizolului era mai mare comparativ cu cel înregistrat la persoanele căsătorite. Concluzia studiului: mai bine căsătorit sau în cuplu decât singur şi stresat.
DEMENŢA ŞI PROFESIA
Demenţa afectează partea din creier mai puţin folosită, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea California, din San Francisco, dar şi cei de la Institutul de Cercetare Baycrest Rotman. Potrivit cercetătorilor, partea din creier pusă la muncă zi de zi devine mai puternică, mai rezistentă la degenerare. Spre exemplu, în cazul profesiilor care nu cer o prea mare dexteritate a vorbelor sau o ştiinţă a comunicării superioară, este afectată emisfera stângă. Această concluzie nu se aplică în cazul maladiei Alzheimer, chiar dacă şi aceasta este o formă de demenţă.
Citește pe Antena3.ro