x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri pe scurt

04 Noi 2010   •   00:00

4 noiembrie 2010



ULEIUL DE PEŞTE
Pastilele de ulei de peşte nu opresc evoluţia bolii Alzheimer, potrivit unui nou studiu. În acest sens, doctor Iosif Quinn, de la Universitatea Oregon Health din SUA, a declarat că a avut mari speranţe privind eficacitatea acestora, ceea ce s-a infirmat. Pentru a ajunge la această concluzie, s-a realizat un studiu pe 400 de bărbaţi şi femei cu o vârstă medie de 76 de ani, cu simptome uşoare până la moderate de maladia Alzheimer. Subiecţilor li s-au administrat capsule cu ulei de peşte, dar acestea nu au reuşit să încetinească declinul mental în Alzheimer. Cu toate acestea, coordonatorul studiului a precizat că administrarea suplimentelor de ulei de peşte, bogate în omega 3 şi acizi graşi, contribuie la buna funcţionare a creierului.

ZMEURA NEAGRĂ
Un studiu recent efectuat în Chicago demonstrează că zmeura neagră ajută la prevenirea cancerului de colon. Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste fructe reduc numărul şi gravitatea tumorilor intestinului. Testele au fost efectuate deocamdată pe cobai şi atestă o reducere a tumorilor cu 45%. Cercetările anterioare indicau că zmeura neagră are proprietăţi antioxidante şi anticancer. Avantajul este că zmeura neagră este un produs natural, foarte puternic şi uşor de administrat, a adăugat doctorul Wancai Yang, coordonatorlul studiului, de la Universitatea din Illinois.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă