x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei SUA - Un nou test HIV

SUA - Un nou test HIV

de Oana Antonescu    |    12 Noi 2005   •   00:00

Persoanele care vor sa stie daca sunt infectate cu HIV vor putea face un test al carui rezultat il pot afla in numai 20 de minute. Un producator american a propus spre aprobare testul OraQuick autoritatii americane a medicamentului, Food and Drug Administration (FDA). Cei care doresc sa faca testul OraQuick nu trebuie decat sa introduca saliva intr-o sticluta si sa astepte 20 de minute pana la afisarea rezultatului. Daca virusul exista in saliva, testul va afisa mai multe linii colorate, exact ca la testele de sarcina. Oamenii vor putea astfel sa afle daca sunt HIV pozitiv sau negativ chiar acasa, mai usor, mult mai rapid si nu vor mai avea teama ca nu le va fi protejata confidentialitatea rezultatului. Daca va fi aprobat spre comercializare, testul va costa intre 12 si 17 dolari.

ANEVOIOS.Testul inventat de americani ar putea inlocui astfel testarile clasice pentru HIV, care sunt de lunga durata si presupun testarea sangelui.

Biologul Irina Dima ne-a declarat ca raspunsul la un test obisnuit, care presupune recoltarea unei eprubete cu sange, dureaza trei saptamani la Centrul de Transfuzie Sanguina al Municipiului Bucuresti.

Reprezentantii FDA se intreaba cum vor putea sa faca fata oamenii care primesc un raspuns pozitiv in urma testului, mai ales tinerii sub 18 ani. Exista motive de ingrijorare in privinta efectelor psihologice pe care le-ar putea suferi cei care se testeaza acasa. In cazul unui raspuns pozitiv, ei nu pot beneficia de consiliere psihologica. (Oana Antonescu)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă