Suspect de fractură

Profesorul doctor Andrei Firică, şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Colentina, povestea că atunci când a ales această disciplină a medicinei, când a intrat într-o secţie de ortopedie, aproape a fost sufocat de norul de particule de ghips.

Atunci era clasică repararea oaselor rupte prin imobilizare în ditamai carcasele de ghips care îmbrăcau tot piciorul, tot braţul. Semnul distinctiv al unei secţii de ortopedie era tocmai prepararea ghipsului care stârnea nori de praf alb, care i-au apăsat răsuflarea şi medicului boboc care mai târziu a devenit renumitul profesor Andrei Firică, ales ulterior în Societatea de Ortopedie a Academiei Franţei.

Acum lucrurile s-au schimbat şi norul de particule de ghips dintr-o secţie de ortopedie a dispărut. Mai întâi şi întâi pentru că nu se mai folosesc feşe de ghips confecţionate manual, ci feşe de ghips deja fabricate. Deci nu mai există atelierul de manufacturat îmbrăcăminte de ghips chiar în spital.

Apoi, se foloseşte un ghips modern care are o priză rapidă, în unu-două minute el s-a întărit, faţă de timpul considerabil mai mare de priză a ghipsului de modă veche. Şi a mai apărut o alternativă la aparatul ghipsat, prin folosirea răşinilor, dublat de faptul că ortopedia modernă a crescut numărul de fracturi soluţionate chirurgical.

Intervenţie chirurgicală
În destul de multe rupturi de oase intervine chirurgul care aliniază prin operaţie oasele rupte şi dezaxate, montând pentru întărirea poziţiei piese de metal. Intervenţiile chirurgicale scurtează semnificativ timpul de imobilizare.

După o soluţionare chirurgicală a unei fracturi, în două-trei zile omul se mişcă folosind un cadru metalic ca sprijinire a mersului, iar recuperarea fizică medicală este şi ea de mai scurtă durată atunci când chirurgul şi-a făcut treaba în cazuri de fracturi. Continuă să explice această importantă parte a ortopediei care înseamnă fractură doctor Rodica Marinescu, şeful Secţiei de ortopedie 2 de la Spitalul Colentina.

Este folositor în a limpezi şi capitolul intervenţiei imediate a oamenilor fără pregătire sanitară când lângă ei un om şi-a fracturat un os. De multe ori,  din dorinţa de a interveni rapid şi din milă faţă de cel aflat în suferinţă, trecătorii schimbă poziţia unui om accidentat şi de aici pot apărea agravări ale fracturilor. Astfel, când există suspiciunea că omul şi-a rupt ceva la coloana vertebrală, el trebuie lăsat în poziţia respectivă, pentru că a-i schimba poziţia rişti să se întrerupă măduva spinării cu paralizii definitive.

Mai există un obicei rău ca, atunci când un om a fost lovit sau a căzut şi are dureri mari în piciorul accidentat, cei din jur să-i spună să calce pe piciorul lovit, fiindcă dacă poţi pune piciorul în pământ şi poţi să te sprijini pe el înseamnă că nu ai o fractură. Eroare gravă, pentru că, punând piciorul în pământ şi sprijinindu-se pe el, fractura poate să se dezaxeze sau, Doamne, fereşte!, să devină o fractură deschisă, cu ieşirea oaselor prin muşchi şi piele.

Sfaturi de prim ajutor
Ce trebuie să facă oamenii când este bănuită o fractură la osul unui alt om. Prima măsură este o imoblizare absolută a zonei prin atele de lemn, pentru că orice mişcare accentuează leziunile produse de traumatism. Iar segmentul de os afectat trebuie să fie în nemişcare, pentru a nu-şi decala capetele.

Dacă lovitura a fost la picior, suferindul nu trebuie să calce pe piciorul bănuit cu fractură. Omul trebuie să stea întins, dar cu piciorul suferind ceva mai sus, aşezat pe o pernă în cazul că este acasă. Dacă traumatismul a avut loc la mână, această mână afectată trebuie să fie lipită de torace printr-o eşarfă.

Şi cu grăbire cel bănuit de fractură trebuie să ajungă la medic, pentru a evita apariţia hematoanelor de sânge sau a echimozelor care nu mai permit operaţiunea de reducere, adică de realiniere nechirurgicală a osului rupt.

La specialist
La spital, omului i se face un examen radiologic faţă şi profil pentru osul afectat. Ca intervenţie medicală trebuie să se realinieze fragmentele osoase în vederea obţinerii formei osului cât mai aproape de forma lui iniţială. Această operaţie se numeşte reducere şi este făcută de chirurg manual, fără chirurgie sub anestezie. Apoi, se trece la stabilizarea zonei de os realiniat. Asta se face ortopedic cu aparat ghipsat, urmând să meargă ulterior cu cârje sau cu cadru. Stabilizarea osului redus, adică rearanjat, se face chirurgical când prin manevre ortopedice nu se obţine alinierea.

Osteosinteza, în afara canalului central cu măduva osului, înseamnă fortificarea osului rupt prin piese metalice, cum ar fi şuruburi, plăci metalice, cercuri de sârmă cu sau fără broşe metalice. Care sunt cauzele care produc fracturile? În primul rând, când o forţă a acţionat cu anume intensitate prin mecanism direct. De exemplu, când un om se apără cu mâna de o lovitură dată de un corp contondent. Majoritatea fracturilor se petrec însă prin mecanism indirect, adică prin căderea unui om de la acelaşi nivel, de exemplu, prin casă, sau printr-o cădere de la mare înălţime. Aceste tipuri de fracturi se întâmplă pe oase normale, sănătoase.

Cel mai des se întâmplă ca osul să devină patologic când îşi pierde din substanţa osoasă prin osteoporoză. Prin osteoporoză, după menopauză, la femei, dar şi la bărbaţi după
60 de ani, osul devine fragil şi apar fracturi în urma celei mai banale căzături întâmplate în casă. Prin osteoporoză, apar fracturi dese mai ales la oasele scurte şi groase, dar şi la
vertebre.

TIJE. Intervenţia chirurgicală vizează două ţeluri. Unul prin operaţie, intrând cu bisturiul în zona osului fracturat, se face realinierea fra­gmentelor de os rupt dacă această realiniere nu s-a putut face manual, fără intervenţie chirurgicală.

Al doilea tip de act chirurgical este stabilizarea prin osteosinteză, adică se ajută repararea fracturii prin implanturi de piese me­talice. Metalul este folosit fie în interiorul osului cu tije subţiri prin canalul osului sau prin fişe metalice şi cadru metalic plasate în exteriorul osului rupt.

Tijele, prin canalul cu măduvă al osului, sunt fie simple, ca nişte tulpini de floare introduse în mijlocul osului, fie se folosesc tije zăvorâte, care au la capete şuruburi care să ţină fragmentele de os aliniate. Se pot folosi şi tije flexibile din metal elastic introduse prin măduva osului.

OS BOLNAV. Există şi fracturi ce apar pe osul bolnav, pe osul patologic. Un os poate fi atât de bolnav şi de şubred, încât poate apărea o fractură pur şi simplu când un om se întoarce în pat.

Un os bolnav este şi unul cu tumori sau cu metastaze de la cancer, care duc la fracturi din te miri ce. Os patologic este şi osul mâncat de procese de infecţie. Os bolnav este şi osul afectat de iradierea în radioterapie în cazuri de cancer.