x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Transplant renal la Institutul Fundeni

Transplant renal la Institutul Fundeni

19 Noi 2009   •   00:00

Conducerea Clinicii de Chirurgie şi Tranplant Renal din Institutul Fundeni a decis să facă o operaţie de transplant în care donatoarea este din Republica Moldova, iar primitor este fiica ei, cetăţean român, medicii asumându-şi un refuz al autorităţilor de a suporta costurile intervenţiei.

În cazul în care autorităţile române vor refuza să suporte plata acestei intervenţii, la externare, Fundaţia Petre Herescu, aparţinând clinicii, va achita contravaloarea procedurilor chirurgicale şi a spitalizării mamei donatoare.

"Este inadmisibil să cerem 10.000 de euro de la un cetăţean moldovean pentru donarea de organe, în condiţiile în care acest gest este unul umanitar în întreaga lume", a spus Sinescu.

Medicul a precizat că primitorul este cetăţean român care îşi plăteşte asigurările de sănătate, fiind vorba de o femeie căsătorită în România. Starea pacientei este foarte gravă, fiind pe dializă de mai mult timp, transplantul de rinichi fiind singura ei şansă de supravieţuire, a spus Sinescu. Acesta a adăugat că singura persoană compatibilă cu pacienta este mama ei.

Medicul a explicat că operaţia a fost amânată mai mult de o săptămână, întrucât autorităţile sanitare române au spus că donatoarea, respectiv mama femeii bolnave trebuie să achite 10.000 de euro pentru a-şi dona un rinichi fiicei ei în stare foarte gravă.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă