x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Uleiul de peşte te salvează de la o moarte prematură

Uleiul de peşte te salvează de la o moarte prematură

09 Sep 2010   •   00:00

O doză zilnică de ulei de peşte ar putea salva vieţile a zeci de mii de oameni cu insuficienţă cardiacă în fiecare an, susţin cercetătorii de la Imperial College şi Spitalul Brompton din Londra, potrivit revistei European Journal of Cardiovascular Medicine, citată de Agerpres.



Decesul prematur se întâlneşte mai rar în cazul persoanelor cu o inimă slăbită, dar care consumă cu regularitate ulei de peşte.

Această concluzie intervine în urma unui studiu la care au luat parte circa 7.000 de persoane de diferite vârste, care sufereau de insuficienţă cardiacă cronică. Timp de doi ani, aceştia au consumat o capsulă conţinând 90 la sută acizi graşi polinesaturaţi Omega-3 sau placebo.

S-a constatat că printre cei care au primit ulei de peşte adevărat, rata mortalităţii a scăzut cu 9 la sută. De asemenea, s-a redus numărul de internări din cauza agravării stării inimii lor.

Oamenii de ştiinţă recomandă ca toate persoanele care au suferit atacuri de cord să consume câte 1 gram de ulei de peşte pe zi.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă