x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Vedete şi medici

Vedete şi medici

de Magda Marincovici    |    20 Dec 2009   •   00:00
Vedete şi medici
Sursa foto: /stockexpertcom

O banală operaţie de hernie de disc s-a transformat într-un "masacru". Aşa au calificat apropiaţii lui Johnny Hallyday prima operaţie la care a fost supus starul într-o clinică privată pariziană.



La doar câteva zile după această operaţie, idolul tinerilor, cum a fost numit Johnny Hallyday, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Cedars-Sinai din Los Angles pentru o a doua intervenţie chirurgicală.

După noul episod chirurgical, clanul lui Johnny s-a regrupat rapid la Los Angeles: ex-soţia vedetei, actriţa Nathalie Baye, fiica lor, Laura Smet, şi numeroşi amici. Dar mai ales Laeticia, soţia vedetei, şi Charles Aznavour, care au anunţat că Johnny este bine. "Nu trebuie să-l obosim. Are nevoie de un timp pentru a se restabili", a spus Charles Aznavour. Se ştie că Charles Aznavour, minunatul cântăreţ franco-armean, a fost îngerul păzitor al lui Johnny, veghindu-i cariera de la primul şlagăr. Interpretul celebrei "La Boheme" a fost cel care la începutul anilor '60 îl sfătuia pe tânărul Johnny să-şi pătreze stilul şi "să nu se facă" un cântăreţ american.

Dar cum a ajuns starul rock la cel mai dificil rol din viaţa sa? Ca oricare muritor, lui Hallyday i se recomandă o intervenţie chirurgicală pentru hernie de disc. Evident, la celebritatea şi averea lui, îndrăgitul interpret a decis să se opereze într-o clinică privată din Paris. Şi, totuşi, se întâmplă şi la clinici renumite şi foarte scumpe! Pentru că apropiaţii starului au învinuit în mod categoric calitatea îngrijirilor medicale acordate lui Hallyday la clinica internaţională Parc-Monceau din Paris de neurochirurgul francez Stephane Delajoux.

Neurochirurgului i se reproşează o serie de neglijenţe care au condus la alterarea stării de sănătate a pacientului. Concret: vedeta a fost victima unei infecţii postoperatorii din pricină că nu s-a folosit... o obişnuită drenă. Aiuritor! Dar deja la această oră neurochirurgul este în atenţia Ordinului Medicilor. În apărarea sa, doctorul Delajoux a invocat faptul că a fost victima unei agresiuni cu puţin înainte de a-l opera pe Johnny, respectiv în noaptea de 12 noiembrie. Pe de altă parte, avocatul doctorului, David Koubbi, a declarat că, potrivit lui, intervenţia chirurgicală s-a derulat perfect, examenele postoperatorii au fost normale, nu a fost hemoragie şi nu a necesitat folosirea unei drene.

Totuşi, vedeta a fost în mare pericol. Poate aşa se explică că o publicaţie online s-a grăbit să anunţe "totul despre moartea lui Hallyday". Spre bucuria fanilor lui Johnny, n-a fost decât o "greşeală de ordin tehnic", de legătură pe site, a motivat publicaţia respectivă.
Se întâmplă şi la case mai mari. Recent. Să ne aducem aminte de nu mai puţin celebrul Michael Jackson. Cauzele morţii lui au fost îndelung comentate şi puse, în repetate rânduri, în cârca medicului personal, Conrad Murray, pentru că ar fi favorizat abuzul, dar şi o asociere periculoasă de medicamente.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă