x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei VHB: virusul care vine şi nu mai pleacă

VHB: virusul care vine şi nu mai pleacă

de Magda Marincovici    |    24 Mar 2009   •   00:00
VHB: virusul care vine şi nu mai pleacă

Participanţii la a 19-a Conferinţă a Asociaţiei Asia-Pacific pentru Studiul Ficatului (13-16 februarie 2009, Hong Kong) au tras un puternic semnal de alarmă asupra impactului virusului hepatitei B, al hepatitei B în Europa şi Orientul Mijlociu.



Totuşi, avem baraclude, un medicament ce luptă împotriva virusului, care  este o soluţie inclusiv în transplantul de ficat şi insuficienţa hepatică acută. Potrivit prof. dr Patrick Marcellin, şeful Unităţii de Cercetare pentru Hepatite Virale, Spitalul Beaujon din Franţa, hepatita virală B (HVB) este printre cele mai frecvente boli la nivel global.

Astfel, peste 2 miliarde de oameni au venit în contact cu VHB. Peste 350.000 de oameni mor anual în Asia din cauza complicaţiilor asociate HVB netratată. Potrivit studiilor, Europa este condamnată la cancer, Africa la HIV/SIDA, America la boli ale creierului. Iată că Asia este bântuită de pericolul VHB cu tot cortegiul de nenorociri aduse de acesta. Totuşi, VHB nu stă pe loc. Dimpotrivă, VHB este de 100 de ori mai contagios decât mult mediatizatul HIV. VHB se transmite de la om la om prin sânge şi fluide umane. În Europa, mai frecvent se transmite prin contact sexual neprotejat, prin administrarea intravenoasă de droguri şi folosirea "la comun" a seringilor şi acelor. Iar în Asia, de la mamă la făt în timpul naşterii. De asemenea, trebuie ştiut că VHB se mai transmite prin periuţa de dinţi, lame de ras, forfecuţa de unghii folosite în comun cu persoane infectate. 

Hepatita B este o infecţie a ficatului provocată de VHB. Această infecţie poate fi acută sau cronică. Odată infectat cu VHB, fie apare vindecarea fără urmări pe termen lung, fie cronicizarea infecţiei. Unele persoane cu infecţie cronică pot avea neşansa cirozei şi a cancerului hepatic. În prezent, nu avem medicamente care să vindece hepatita cronică B. În schimb, avem tratamente care încetinesc progresia bolii şi regresia leziunilor hepatice. În cadrul Conferinţei Asociaţiei Asia-Pacific pentru Studiul Ficatului s-a insistat asupra beneficiilor oferite de medicamente antivirale noi, cum ar fi entecavir, care pot opri şi determina reversia bolii hepatice declanşată de VHB. 

Studii de dată recentă, care au evaluat pe termen lung acest tratament, arată că 96% dintre pacienţi au dovedit o reducere semnificativă a inflamaţiei hepatice şi 88% - o regresie semnificativă a fibrozei. Şi foarte important, pacienţii cărora li s-a administrat noua terapie au atins o rata de supravieţuire de 61,9%.

În privinţa VHB, România are o prevalenţă medie, în context european, între 5% şi 8%. Dar această prevalenţă ar trebui să scadă, pentru că în România este implement programul de vaccinare obligatorie a nou-născuţilor. "Cei care n-au fost vaccinaţi din diferite motive sau vaccinul nu a fost eficient pot contracta infecţia cu VHB.

Există însă un eşalon mare de populaţie infectată cu VHB care reprezintă un potenţial cu o evoluţie către o patogenie severă", avertizează asist. univ. dr Liliana Preoţescu, medic infecţionist la Institutul de Boli Infecţioase "Prof. Matei Balş". Până nu demult, peste tot în lume, fibroza hepatică era testată numai prin puncţia hepatică. Medicul Liliana Preoţescu spune că acum îşi fac loc teste neinvazive, mult mai uşoare pentru pacient, care arată corelaţia dintre rigiditatea ficatului şi gradul de fibroză. Există şi teste serice efectuate în toate centrele metodologice de evaluare a pacienţilor cu afecţiuni hepatice.

Ficatul este cel mai mare organ solid din corpul nostru. Este format din milioane de celule hepatice (hepatocite), atingând 1,3-1,8 kg în cazul unui adult. Aproape toată cantitatea de sânge din organism trece prin ficat. Aici are loc sinteza nutrienţilor şi a altor substanţe vitale pentru organism. Ficatul secretă bilă necesară în digestia alimentelor, stochează peste jumătate dintre rezervele de agenţi antibacterieni, filtrează şi elimină toxinele, produce proteine care asigură coagularea sângelui, controlează nivelul colesterolului în sânge, stochează rezervele de vitamine şi minerale. Orice infecţie hepatică duce la inflamaţia ficatului şi afectarea capacităţii lui de a-şi îndeplini aceste funcţii.


FIBROZĂ. Complicaţiile asociate infecţiei hepatice virale, asociate cu scăderea capacităţii organismului de a lupta cu infecţiile, duc la formarea unui ţesut cicatriceal în cantitate redusă până la moderată, cunoscut sub numele de fibroză. De asemenea, poate duce la formarea de ţesut cicatriceal în cantitate mare, fenomen numit ciroză. În imaginea alăturată avem reprezentat ficatul afectat de ciroză, comparativ cu ficatul sănătos.

 

Prevenţie şi terapii moderne

† Cum putem controla circulaţia virusului hepatitei B?
Prioritatea pentru controlul circulaţiei virusului hepatitei B la nivel global o reprezintă vaccinarea. Vaccinarea permite eradicarea hepatitei B în majoritatea ţărilor. Trebuie vaccinaţi nou-născuţii, pentru că s-a demonstrat faptul că acolo unde campaniile de vaccinare sunt eficiente, susţinute, vizând nou-născuţii şi sugarii contribuie substanţial la prevenirea hepatitei B şi a complicaţiilor acesteia, în special ciroza.

† Domnule profesor, în cadrul acestui eveniment aţi subliniat faptul că acest virus reprezintă o ameninţare, iar hepatita B este mult timp foarte "tăcută". În acest condiţii cum se pot apăra adulţii de acest pericol?
În ceea ce priveşte adulţii, ei trebuie să se controleze periodic, deoarece hepatita virală este o boală silenţioasă, fără simptome. Trebuie să ştim că permanent este un risc de hepatită B, deoarece este o boală contagioasă, cu transmitere pe cale sexuală sau prin contactul direct cu diverse obiecte contaminate cu sânge infectat. De aceea, eu recomand pe scară largă vaccinarea, inclusiv în cazul adulţilor.

† Aţi subliniat rolul tratamentului corect în controlul bolii. Ce va aduce viitorul în privinţa medicamentelor contra hepatitei B?
În ultimii ani, tratamentul hepatitei  B a înregistrat un progres considerabil. În acest sens, medicamentul entecavir reuşeşte să controleze boala aproape 100%. Dar nu putem vorbi încă de medicamente care stopează boală, care stopează virusul, care opresc inflamarea şi evoluţia fibrozei ficatului, împiedicând ciroza. Dar cred că în viitor vom folosi medicamente sau asocieri de medicamente care ne vor permite nu numai să controlăm boala, ci şi să eliminăm virusul. Eu cred că în următorul deceniu se vor înregistra progrese considerabile.

×
Subiecte în articol: hepatologie