x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei VIATA SANATOASA/Info - 9 octombrie 2004

VIATA SANATOASA/Info - 9 octombrie 2004

09 Oct 2004   •   00:00
BEST MEDICAL. Revista Best Magazin, editata de Master Comunications International, lanseaza suplimentul Best Medical, o publicatie dedicata celor mai performante terapii si produse de care dispune in acest moment sistemul sanitar din tara noastra. Best Medical abordeaza inca de la primul sau numar domeniile cele mai importante ale sanatatii. Articolele care promoveaza serviciile medicale de calitate, fie ca este vorba despre prevenirea imbatranirii, factorii de risc ai profesiunilor ori tulburarile de dinamica sexuala, fie ca se refera la cele mai moderne si inovatoare tratamente, poarta semnaturile unor somitati in domeniu. Publicatiile Best se adreseaza in special persoanelor dinamice, cu putere de decizie, supuse stresului cotidian.

CHIRURGIE PLASTICA. La primul congres al Asociatiei Romane de Chirurgie Plastica si Reparatorie au fost puse in discutie tehnicile de microchirurgie reconstructiva care permit refacerea aproape in intregime, pe segmente, a organismului uman, dar si recuperarea unor functii. "Putem reconstrui un nas, o mandibula, etajul inferior al fetei, un esofag ars, o masa intestinala, penisul amputat si poate fi refacut un segment anatomic afectat de o tumoare maligna. Cu ajutorul microscopului, reusim sa reparam vase", a afirmat prof. dr. Ioan Lascar agentiei Mediafax.

TESTE. Multi straini vin sa-si faca testele de paternitate in Romania pentru ca platesc doar jumatate din suma pe care ar achita-o la ei in tara, laboratorul din tara noastra avand recunoastere europeana. Un test de paternitate costa in Romania 520 de euro, iar in Germania pretul este dublu, a declarat Dan Dermengiu, directorul Institutului National de Medicina Legala "Mina Minovici", cu ocazia inaugurarii unitatii de diagnostic genetic, denumita "Identygen", care permite depistarea prenatala a malformatiilor si maladiilor genetice, diagnosticul genelor care predispun la anumite boli ereditare sau la cancer.

SPITAL DEGRADAT. Spitalul judetean din Sfantu-Gheorghe risca sa se prabuseasca la un cutremur de 6-7 grade pe scara Richter, sustin specialistii Biroului de urbanism din cadrul Consiliului Judetean Covasna. Imobilul in care functioneaza spitalul este extrem de degradat din cauza aburilor de la spalatoria aflata la subsol, care s-au infiltrat de-a lungul timpului in pereti.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă