Voce de privighetoare sau de patefon stricat

Există oameni înzestraţi cu un dar important. O voce frumoasă. Unii excelează în această calitate, ajungând superbi cântăreţi de operă, de muzică populară sau de muzică aşa-zis uşoară. Însă alţii, dotaţi cu un glas aparte, nu cântă, nu au voce de solişti, ci vocea lor este caldă, puternică, emanând forţă, dar şi mângâiere, excelând în meserii în televiziune, teatru, film, avocatură, educaţie etc.

Stai şi te întrebi de ce însă unii nu au aceste calităţi ale glasului, ci au o voce pipernicită, subţire, gâjâită, neconvingătoare, mergând cu asta până la defectul de a avea stridenţe în glas şi falseturi de parcă ar zgâria tigaia cu un cuţit bont. Şi te întrebi: oare cum este construcţia corzilor vocale în cazul celor cu voce impresionantă şi cum arată corzile vocale în cazul celor miştocăriţi de români ca fonfăiţi.

Renumitul profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a României şi preşedintele Societăţii Internaţionale de ORL a Ţărilor Latine, explică cum că un rol foarte important în glasul plăcut sau în glasul deranjant îl are rezonanţa în cavităţile feţei, în acele cămăruţe din oasele feţei numite sinusuri.

IGIENA ENDOSCOPICĂ
Sinusurile din frunte şi din arhitectura obrajilor lucrează ca nişte cutii de rezonanţă, aducând timbrul plăcut sau urât al glasului. Şi, în cazul marilor artişti vocali, la această construcţie a oaselor feţei se însumează şi cizelarea prin studiu a vocii. Bineînţeles că în orice situaţie, chiar şi la omul obişnuit, trebuie să funcţioneze corect corzile vocale. Corzile vocale sunt două, înalte de aproximativ doi centimetri.

Ele sunt alcătuite din muşchi acoperiţi cu o mucoasă. Corzile vocale se apropie şi se depărtează precum aripile unei păsări în curentul de aer al respiraţiei dus-întors din plămâni. În cazul fumătorilor, se depune un fel de zgură pe corzile vocale care alterează vocea, făcând-o groasă, gâjâită, chiar la femeile fumătoare, asta numindu-se voce tabagică. Această depunere de gelatină, de mâzgă, de zgură pe corzile vocale în cazul marilor fumători impune o curăţare a corzii vocale cu endoscopul de specialistul ORL.

După ce s-a făcut igiena endoscopică a uneia dintre corzile vocale, fumătorul trebuie să revină după aproximativ două luni pentru a i se curăţa şi cealaltă coardă vocală. O gelatină rea se depune pe corzile vocale şi la bolnavii de laringită cronică mixomatoasă, ce impune aceeaşi curăţare cu endoscopul.

POLIPII DE PE CORZILE VOCALE
Iată alte neplăceri care pot apărea pe corzile vocale. Când un om ţipă la un meci, ba încurajându-şi exagerat echipa, ba aruncând vorbe grele zbierate către favoriţi, se întâmplă ca un vas de pe corzile vocale să se spargă din cauza efortului vocal, să apară un hematom, o pungă de sânge pe corzi şi, astfel, acestea nu se mai închid bine. A doua zi, omul are o voce gâjâită şi ar trebui să ştie de ce. Când doi oameni ţipă unul la altul într-o ceartă de ore lungi, dar şi la meci, se instalează un fel de febră musculară în corzile vocale, o oboseală a muşchiului corzilor vocale, care nu se mai apropie şi nu se mai depărtează bine în şuvoiul de aer ce iese din plămâni.

O altă suferinţă pe corzile vocale este nodulul vocal. În cazul celor care vorbesc mult, nodulul apare precum o bătătură pe corzile vocale. În cazurile altor oameni, medicii descoperă un polip sau mai mulţi pe corzile vocale. Polipii sunt nişte formaţiuni într-un fel ca tumorile, dar care sunt necanceroase. Polipul este o degenerare a mucoasei de pe corzile vocale ce se ridică precum o denivelare pe suprafaţa mucoasei. Polipul face să nu se mai închidă bine corzile vocale şi se ajunge la glasul gâjâit.




Unii oameni se duc la medicul ORL şi li se spune că au un papilom de coardă vocală. Se întâmplă acest lucru şi la unii copii născuţi de o mamă care suferă de papilom, virus în zona genitală. Acel copil va fi răguşit toată viaţa.

CANCERUL DE LARINGE
Dar cea mai de temut este îmbolnăvirea de cancer de laringe. Omul trebuie să fie foarte atent, căci cancerul de laringe dă dureri într-o fază foarte avansată. Semnalul de alarmă este dat de o răguşeală care se încăpăţânează să nu dispară sub tratament şi durează mai mult de trei săptămâni. Necazul este că la noi bolnavii de cancer de laringe se prezintă târziu la medic, atunci când boala a cotropit laringele şi a invadat vecinătăţile. Dacă bolnavul s-ar prezenta în fazele incipiente, medicul specialist ar putea să limiteze operaţia doar la scoaterea unei corzi vocale sau la îndepărtarea unei bucăţi de laringe, nu la extirparea întregului organ laringian.

Prin laringe omul respiră şi vorbeşte. Frecvent, bolnavul se prezintă la medicul ORL când nu mai poate respira din cauza unei tumori mari în laringe. Tocmai de aceea, în astfel de cazuri avansate, chirurgul este obligat să scoată tot laringele. În intervenţiile chirurgicale ale cancerului de laringe există o urmare: cura cu citostatice şi cu raze. Azi, cancerul de laringe poate fi vindecat, mai ales în cazul prezentării din timp la medic, dar chiar şi în situaţiile în care laringele a fost îndepărtat în totalitate.

În situaţia în care chirurgul ORL a fost obligat să scoată tot laringele, bolnavulului i se pune sub mărul lui Adam un buton care închide un tub, respiraţia făcându-se prin această canulă. Pentru a putea să vorbească, cei cu laringele scos pot face exerciţii de foniatrie, adică, asistaţi de specialişti. Pacienţii îşi "educă" aerul din stomac să vină în faringe, iar acesta este antrenat să vibreze. Rezultă o voce răguşită, o voce din burtă, ca la ventriloci. Mai există şi unele aparate numite laringofoane, care se lipesc pe gât în zona unde a fost, înainte de boală, laringele, iar vocea pare a unui robot.

Totuşi, omul se face înţeles. Mai există şi un buton fonator, ca o altă soluţie, semănând cu o supapă care face legătura între traheea de respiraţie şi faringe. Acest buton fonator nu lasă mâncarea să intre pe traseul aerului, adică interzice intrarea în trahee, iar faringele poate să vibreze, imitând vocea.