Voievodul Iancu de Hunedoara l-a biruit pe "eroul" Ilie Pintilie

În 1990, sute de străzi şi-au schimbat numele vechi "comunist".

Anul 1990 a stat, fără îndoială, sub semnul schimbării. Democraţie, pluripartidism, capitalism, economie de piaţă, privatizare, tranziţie erau cuvinte folosite savant şi de copiii de-o şchioapă. La fel cum pe vremea "împuşcatului" mai nimeni nu-şi bătea capul să priceapă ce înseamnă "societatea socialistă multilateral dezvoltată" sau "revoluţia de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă", nici acum nu pricepeau românii cum se-ntâmplă cu "tranziţia la economia de piaţă", "li­beralizarea preţurilor" şi alte asemenea. O vreme, imaginea "privatizării" a fost buticul din colţ, iar "pluripartidismul" - vânzoleala de inşi simpatici, în naivitatea lor, care vorbeau la televizor vrute şi nevrute.

Pentru unii oameni obişnuiţi, schimbarea a căpătat forme cât se poa­te de concrete. Bunăoară, mii de ce­tăţeni au constatat că nu mai locu­iesc la aceeaşi adresă, unii dintre ei nici chiar în acelaşi oraş. Şi nu, nu pentru că s-ar fi mutat în altă parte. Ci pentru că în cursul anului 1990, şi chiar mai târziu, sute de străzi şi câ­teva localităţi şi-au schimbat nu­mele vechi "comunist", cu unul nou, "de­mocrat". "Ca urmare a victoriei re­voluţiei din decembrie 1989, se spunea în Decretul-lege numărul 100 din 14 martie 1990, este necesar să se stabilească noi norme de atribuire şi schimbare a denumirilor, întrucât un număr important de localităţi, unităţi economice, social-culturale şi altor obiective li s-au atribuit denumiri legate de evenimente politice şi istorice din perioada dictaturii, precum şi numele unor persoane ale fostului regim, care nu sunt în concordanţă cu înnoirile vieţii politice şi sociale din România." Că schimbarea denumirii străzilor presupunea ca locuitorii să-şi schimbe automat actele de identitate, a fost un aspect mai puţin important. Ce n-ar fi dat cetăţenii de pe strada Teodor Mohănescu ori Dobrogeanu-Gherea să scape rapid de "odioasele" nume!

Metoda botezării străzilor după moda vremii nu era nouă, fiind practicată cu succes de toate regimurile politice care s-au succedat la Bucureşti. Piaţa Jianu, Adolf Hitler, Generalissimul Stalin, Aviatorilor, Charles de Gaulle - cinci nume a avut acelaşi loc din Bucureşti în nici 100 de ani. O istorie zbuciumată, din punct de vedere al numelui, au trăit mai toate marile arterele  ale Capitalei.  De pildă, în 1949, şoseaua Napoleon Bonaparte, care leagă Bulevardul Dorobanţi de Piaţa Victoriei, a fost rebotezată cu numele lui Ilie Pintilie. Închis la Doftana pentru activitate comunistă, Pintilie a murit sub dărâmături în timpul cutremurului de pământ din noiembrie 1940, iar după 23 august 1944 a fost declarat, post-mortem, erou al clasei muncitoare. Asupra meritelor împăratului francez tot românul, poet şi francofon, era cât de cât lămurit. Nu acelaşi lucru se putea spune despre Ilie Pintilie: în afară de moartea în împrejurări tragice, pu­blic nu se remarcase printr-o altă faptă de vitejie. Ridicolul situaţiei nu i-a scăpat acidului Păstorel Teodo­reanu, slujindu-i ca sursă de inspiraţie pentru o epigramă care a circulat în Bucureşti sub mai multe variante: "Mai credeai tu, mă Ilie,/ C-ai s-ajungi aşa departe?/ Tu, Ilie Pintilie,/ Să-l lucrezi pe Bonaparte?/ Mare-ai fost tu, mă, Ilie!/ Mare-a fost şi Bonaparte/ (Nu aici, în altă parte)". Sau: "Măi, Ilie Pintilie,/ Spune cum să-ţi zic eu ţie/ Bonaparte Pintilie/ Sau Napoleon Ilie?".

Nume precum Gheorghi Di­mitrov, Miciurin, Kalinin, Ho şi Min, Gheorghe Gheorgiu-Dej, dr Petru Groza, Ştefan Gheorghiu, Olga Bancic, Donca Simo, Pavel Tcacenco, Petre Gheorghe, Vasile Roaită, 7 Noiembrie, 13 Decembrie, 30 Decembrie nu mai corespundeau "înnoi­rilor vieţii politice şi sociale" postdecembriste. După ce în anii '50 fu­seseră scoase cu forcepsul din cartea de istorie şi nemurite pe bulevardele principale ale Capitalei, numele foştilor eroi erau acum înghesuite între file. Simultan, la suprafaţă au ieşit personalităţi cărora comuniştii le rezervaseră exact aceeaşi soartă, condamnându-i la uitare, plus "eroi ai revoluţiei", şi revoluţia însăşi.

Regi, regine, oameni politici ai României regale, personalităţi ale culturii îşi luau acum o revanşă postumă, cu ajutorul primăriei. Pe parcursul anului 1990, o comisie formată din istorici, etnografi, geografi, lingvişti s-a ocupat cu "abolirea" vechilor denumiri şi găsirea altora, mai potrivite.

În atmosfera primului an de libertate, probabil că unele schimbări chiar ar fi trebuit făcute. Dacă ar mai fi trăit, altele, cu certitudine, i-ar fi dat lui Păstorel Teodoreanu noi şi noi prilejuri de amuzament. Cum "victoria socialismului" se dovedise efemeră, bulevardul cu acelaşi nume, parte a ansamblului arhitectural construit în jurul Casei Poporului, a fost botezat Bulevardul Unirii. Bulevardul care purta de câteva decenii numele liderului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, şi era parte a axei ce taie capitala de la est la vest, a primit numele celui de-al doilea rege al românilor, Ferdinand Întregitorul. Un pic mai sus, dincolo de Universitate, părţii din arteră denumite Gheor­ghe Gheorghiu-Dej în 1965, la moartea primului lider al României comuniste, i s-a zis din 1990 Mihail Kogălniceanu, cinstindu-l astfel pe omul politic liberal cu merite deosebite în clădirea statului român modern. Dacă o fi făcut şi Gheorghiu-Dej ceva bun pentru ţara ro­mâ­nească, în 1990 nimeni-nimeni nu şi-a pus problema. Cealaltă axă principală a oraşului, care îl traversează de la nord la sud, avea segmente botezate cu nume de revoluţionari paşoptişti. Unele au rezistat ceva mai mult pe frontispiciile clădirilor, altele au fost schimbate imediat în 1990. Picior de comunist nu participase la revoluţia din 1848. Cu toate acestea, în 1990, Bulevardul Anul 1848, pornind de la Universitate până la Piaţa Unirii, a primit numele omului politic liberal Ion Brătianu, făuritorul României moderne, împreună cu Regele Carol I. Pe plăcuţele care indică numele arterei ce leagă Bulevardul Dorobanţi de Piaţa Victoriei, Iancu de Hunedoara l-a detronat pe Ilie Pintilie, la fel cum acesta din urmă îl "lucrase" în trecut pe Napoleon Bonaparte. Mai la nord, de pe artera care limita cartierul Primăverii a fost retras Kalinin, preşedintele sovietului suprem al URSS din vremea lui Stalin, funcţie echivalentă cu cea de preşedinte al republicii, pentru a i se face loc savantului Mircea Eliade. Tot în zona rezidenţială, străduţa Ştefan Gheorghiu a fost redenumită în 1990 Aleea Modrogan şi a găzduit sediul FSN.

"Eroii clasei muncitoare" au devenit şi ei nesuferiţi comisiei care se ocupa cu schimbarea denumirii străzilor. Cu siguranţă, unele nume nu spuneau nimic, nimănui, poate doar istoricilor presupuşi a cunoaşte trecutul "mişcării revoluţionare".

În aceste condiţii, este greu de crezut că nume precum Nicolae Mo­hă­nes­cu, Iustin Georgescu, Petre Gheo­r­­ghe sau Constantin David su­gerau ceva locuitorilor de pe străzile respective. Ca să repare situaţia impardonabilă, primăria l-a pus pe Victor Daimaca în locul lui Iustin Georgescu pe plăcuţele de identificare. Spre "satisfacţia" locuitorilor, care mai mult ca sigur ştiau despre astronomul Daimaca cât despre utecistul Georgescu.

Numai erou să nu fii, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, şi-au spus dintotdeauna călători străini pe aceste frumoase meleaguri, complet zăpăciţi de frecventele schimbări şi uimiţi că la noi nimic nu durează. Nici măcar eroii care să-şi împrumute numele pentru bulevarde.


VASILE MILEA, MAI TARE DECÂT LENIN
Pentru că s-a sinucis în împrejurări extraordinare, iar Armata a fost încununată cu meritele revoluţiei, în doar câteva zile, "trădătorul Milea", ultimul ministru al Apărării blagoslovit astfel de Ceauşescu, a devenit "eroul Milea" în timpul lui Ion Iliescu. Prietenia româno-vietnameză nu mai era de actualitate, aşa că Ho Şi Min i-a făcut loc lui Vasile Milea pe o stradă din cartierul Drumul Taberei.

O stradă Vasile Milea a apărut şi în alte localităţi din ţară, înlocuind, de regulă, vechea stradă Lenin. În fiece localitate din "lagărul" estic exista o stradă Lenin, care rezistase tuturor cutremurelor politice începute la Kremlin şi propagate ulterior în "statele frăţeşti". Pe tot parcursul regimului, singur Lenin rezistase pe soclu. La "învăţăturile" sale se făcea apel ori de câte ori o nouă echipă o detrona pe cea veche, sub pretextul că predecenta "a întinat nobilele idealuri ale leninismului". În mentalul colectiv, figura lui Vladimir Ilici era asociată invariabil comunismului. Din acest motiv, Lenin a fost primul izgonit din urbanistica României. În locul lui, la fel de rapid a fost cocoţat ultimul ministru al Apărării, simbol al Armatei care culcase la pământ "hidra" ceauşismului.