x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum să-ți stăpânești slăbiciunile

Cum să-ți stăpânești slăbiciunile

de Florian Saiu    |    26 Oct 2023   •   08:20
Cum să-ți stăpânești slăbiciunile

Toți avem slăbiciuni, multe dintre ele fiind parte integrantă din natura umană. Suntem vulnerabili la foame, la sete, la oboseală, la privarea de somn, la stres etc. Toate aceste stări ne pot împinge către reacții instinctive, în detrimentul judecății limpezi, putând cauza ratări capitale în momente decisive.

Pentru a-ți cunoaște și stăpâni slăbiciunile, inclusiv pe cele care nu sunt parte componentă din alcătuirea noastră naturală - și ne referim aici la vulnerabilități dobândite: vicii, dependențe, obiceiuri proaste, inerții generate de rutină etc. - trebuie, înainte de toate, să le accepți, să le conștientizezi și abia apoi să încerci să le combați. „Oricare ne-ar fi slăbiciunile și oricare le-ar fi cauza, dacă nu ajungem să le controlăm, automatismele vor prelua ușor-ușor controlul asupra vieții noastre”, aprecia Shane Parrish, expert în securitate cibernetică și editor pentru publicații de renume precum New York Times, The Wall Street Journal ori Forbes, într-un studiu ce-a văzut zilele acestea lumina tiparului și în România, la Editura Litera („Arta de a lua cele mai bune decizii”).

 

Voință și prevenție

 

„Există două moduri de a ne controla slăbiciunile”, opina, în continuare, Shane Parrish. Anume? „În primul rând, e imperios necesar să ne întărim voința. Apoi, trebuie să apelăm la măsuri preventive, pentru că, să recunoaștem, sunt slăbiciuni pe care pur și simplu nu le putem elimina doar prin actul voinței. În plus, prevenția ne poate ajuta să controlăm acele slăbiciuni care în anumite condiții (defavorabile) nu pot fi învinse, cum ar fi limitările biologice”. Dar să facem loc măsurilor de prevenție.

 

1. Nu luați decizii „la cald”!

 

„Evitați să hotărâți aspecte importante în situații tensionate. Stresul, de pildă, este un sfetnic prost, care generează decizii eronate. Stresul scurtcircuitează procesul de deliberare și subminează evaluarea sistematică a alternativelor”, avertiza Shane Parrish.

 

2. Creează-ți automatisme ale succesului!

 

„Reacțiile sunt răspunsuri automate la un stimul. Multe dintre aceste răspunsuri sunt inconștiente, nu le percepem concret. Doar uneori, foarte rar, reușim să încetinim ritmul pentru a surmonta cât de cât reacțiile înnăscute”. Atunci, ce-i de făcut? „Ar fi ideal să ne construim singuri niște obiceiuri, reguli, spuneți-le cum vreți, care să ne ajute să obținem ceea ce dorim. Până la urmă, așa cum obiceiurile proaste ne pot conduce la dependențe greu de corectat, așa și obiceiurile bune ne-ar putea ajuta să prevenim situațiile care nu ne avantajează. Și-apoi nimeni și nimic nu ne obligă să acceptăm comportamentele induse de mediul în care trăim, de educație, de valorile culturale respective. Suntem liberi să ne construim alte valori, alte reguli, alte obiceiuri - mai bune. Pe acestea eu le numesc automatisme ale succesului”.

 

3. Pune-ți bariere de securitate!

 

„O altă măsură de precauție este să-ți stabilești proceduri clare în procesul decizional, altfel automatismele vor prelua, ca de obicei, controlul. Automatismele ne împiedică să vedem lucrurile clar și să reacționăm în concordanță cu idealul la care aspirăm. Listele, de exemplu, sunt o modalitate foarte bună de a reprima automatismele. Înainte de fiecare zbor, piloții verifică obligatoriu o listă de măsuri preoperatorii; la fel fac chirurgii etc. De ce n-am face-o și noi? O listă acționează ca o măsură de precauție, ne obligă să încetinim ritmul și să regândim elementele de bază: Ce țintă am?, Ce-mi trebuie ca s-o ating? Astfel de întrebări sunt ca niște bariere de securitate care te pot menține pe calea succesului”.

 

4. Schimbă perspectiva!

 

„De multe ori suntem atât de preocupați în acțiunea de a ne susține propriul punct de vedere, încât nu mai ținem cont și de opiniile celorlalți, ale apropiaților care ne vor binele, de pildă. Și-atunci n-ar fi rău să ieșim un pic din propria piele - cu mintea, evident -, tocmai pentru a ne observa slăbiciunile și dintr-o altă perspectivă. Așa am putea înțelege poate mai repede și mai bine unde greșim”.   

„Instituirea unor reguli proprii, altele decât cele induse de societate, este o excelentă strategie pentru evitarea limitărilor, deci a slăbiciunilor”, Shane Parrish, expert în securitate cibernetică

„Să nu uiți nicio clipă că subconștientul tău este mai deștept, mai prompt și mai puternic decât tine. Poate chiar să te controleze”, Cordelia Fine, psihologă și filosoafă

 

×
Subiecte în articol: slabiciuni stari obiceiuri proaste