x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 28 de medicamente oncologice monitorizate

28 de medicamente oncologice monitorizate

de Magda Marincovici    |    02 Apr 2013   •   17:43
28 de medicamente oncologice monitorizate

28 de medicamente pentru cancer şi leucemie sunt monitorizate temporar, pentru a evita riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea farmaciilor şi spitalelor, a anunţat ministrul Eugen Nicolăescu.

"Nu cred că este posibil să revenim la livrarea citostaticelor prin farmaciile cu circuitul închis. Noi trebuie să căutăm soluţii pentru ca pacientul să aibă cât mai uşor acces la tratament, să nu se deplaseze kilometri întregi şi să stea pe la uşile spitalelor. Pentru medicamentele oncologice care sunt monitorizate am sistat exporturilor paralele. Pe bună dreptate au fost comentarii că o asemenea măsură nu este suficientă. Sigur că nu este suficientă, dar este una dintr-un lanţ de măsuri pe care le avem în vedere. Sunt 28 de medicamente pentru oncologie şi pentru transplantul aferent leucemiei. Cred că sunt cuplate două patologii. Aceste 28 de medicamente ar putea avea disfuncţionalităţi în aprovizionare şi noi le considerăm medicamente cu risc de a fi în anumite perioade deficitare şi de accea le monitorizăm", a spus ministrul Sănătăţii. 

Eugen Nicolăescu a precizat că a luat măsura sistării exporturilor paralele de medicamente oncologice după ce s-a consultat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România şi cu Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente. Începând din octombrie 2012 şi până în ianuarie 2013, au fost livrate de către Unifarm trei medicamente oncologice, Alkeran, Leukeran şi Purinethol, esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse, a preciza ministrul Nicolăescu.

×
Subiecte în articol: medicamente oncologice