x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 380 de lei pe lună: costul unui TRATAMENT MEDICAL DE LUX în STRĂINĂTATE, pentru orice boală!

380 de lei pe lună: costul unui TRATAMENT MEDICAL DE LUX în STRĂINĂTATE, pentru orice boală!

13 Dec 2012   •   15:10
 380 de lei pe lună: costul unui TRATAMENT MEDICAL DE LUX în STRĂINĂTATE, pentru orice boală!
Costul mediu al tratamentului unei boli grave în străinătate este de peste 30.000 de euro, cu mult peste posibilitățile românilor de rând. Dar acesta este cazul doar cu românii asigurați în sistemul de stat, care ar trebui să achite serviciile medicale din străinătate „pe loc”. Spre exemplu, tratamentul pentru cancer costă în medie între 37.000 și 50.000 Euro în spitalele din Marea Britanie, în timp ce o operație de by-pass coronarian costă în jur de 20.000 Euro. Pentru tratamentul infarctului un pacient trebuie să plătească între 12.000 și 22.000 Euro, în timp ce un transplant de inimă poate ajunge până la 40.000 Euro.
Există, însă, soluții pentru cei cu venituri medii, care și-ar dori ca, la o adică, să beneficieze de același tratament de care au parte miliardarii, politicienii și vedetele.
Conform brokerului de asigurări Medihelp, cu o poliță medie anuală de aproximativ 1.000 Euro se asigură orice tratament medical, oriunde în lume, în limita unui cost de peste 1 milion de Euro pe an.
Așadar, cheltuind 380 de lei pe lună, poți avea siguranța că vei beneficia de ajutor medical de specialitate, la cele mai înalte standarde, oriunde, oricând.
Dacă ești angajat și câștigi salariul mediu brut de 2.117 lei (luat în calcul la fundamentarea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe 2012), contribuția la Fondul public de sănătate va fi 5,2%, adică 105,85 lei. Pentru această sumă, cei care au ghinionul să se îmbolnăvească sunt obligați să-și plătească medicamentele, consumabilele și să împartă șpăgi generoase medicilor și asistentelor, dacă vor să spere la vindecare și la un tratament prompt, amabil, profesionist.
„Din păcate românii trebuie să caute ajutor medical specializat în afara țării. Este o realitate tristă, dar fiecare cetățean trebuie să găsească metode prin care să protejeze sănătatea sa și a familiei sale. O metodă eficientă de a beneficia de cea mai bună îngrijire medicală prin intermediul unui simplu apel telefonic este încheierea unei asigurări private de sănătate cu acoperire internațională. Pentru un preț rezonabil persoana respectivă primește garanția că nu se va afla niciodată în situația de a plăti o sumă mare de bani în cazul în care se confruntă cu o problemă medicală severă”, spune Zahal Levy, Președintele MediHelp International.

×