x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Achimaş-Cadariu - în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic: În momentul finalizării anchetei vom lua măsurile care se impun

Achimaş-Cadariu - în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic: În momentul finalizării anchetei vom lua măsurile care se impun

21 Feb 2016   •   13:05
Achimaş-Cadariu - în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic: În momentul finalizării anchetei vom lua măsurile care se impun

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat duminică, la Pro Tv, că în momentul finalizării anchetelor în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic de la Spitalul ''Marie Curie'' se vor lua măsurile care se impun, iar MS va face recomandări pentru schimbarea unor manageri.

"În acest moment susţinem inclusiv acţiunea Corpului de control al Guvernului şi în momentul în care vom finaliza ancheta cei care sunt responsabili vor răspunde pentru situaţia aceasta. Până în acest moment, noi am aplicat legea aşa cum este ea. S-au aplicat sancţiunile prin amenzi. (...) În momentul în care vom avea finalizată ancheta Corpului de control şi întreaga anchetă epidemiologică atunci vom lua exact măsurile care se vor impune sau le vom recomanda vizavi de schimbarea unor persoane. Aşa cum vă spuneam în spitalele care nu ţin de MS nu avem decât calitatea de a face recomandări vizavi de păstrarea sau înlăturarea unor manageri. Bănuim că în cursul săptămânii viitoare vom avea nişte concluzii ale anchetei", a spus demnitarul.

Potrivit acestuia, conducerea spitalului din Piteşti nu a raportat DSP Argeş situaţia îmbolnăvirii copiilor.

"Spitalul nu a raportat-o la DSP, responsabilii din spital. Responsabilitatea revine conducerii, deci conducerea este responsabilă în mod evident pentru astfel de lucruri. Vom face şi o analiză a modului în care, în ultimii ani, se respectă aceste lucruri. (...) Analizăm în acest moment câte situaţii de acest tip de lipsă de transmitere a informaţiei conform legii există şi ce măsuri s-au luat în acest sens. Acest lucru îl aveam în vedere, ştiam că lanţul nu funcţionează cel mai bine, consecutiv descentralizării, multe unităţi care se află acum în subordinea consiliilor judeţene sau primăriilor au înţeles că pot funcţiona în afara reglementărilor sau de sine stătător, există o dificultate uneori în a face controale, dar acest lucru vizăm să îl schimbăm", a susţinut reprezentantul MS.

El a precizat că intenţionează să întărească poziţia Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.

"Intenţionăm să întărim poziţia Direcţiilor de Sănătate Publică în judeţe şi directorul Direcţiei de asistenţă medicală se va întâlni cu toţi directorii de DSP-uri în săptămânile care urmează. Facem analiza tuturor acestor cazuri tocmai pentru a veni cu o schimbare în legislaţie. Ştim, dar vom vedea şi statistic. De cele mai multe ori se aplică un aşa numit avertisment care nu duce la altceva decât să amâne o situaţie sau să acoperim o situaţie care, de altfel, poate să aibă consecinţe dramatice", a mai declarat Patriciu Achimaş-Cadariu.

În opinia sa, o boală diagnosticată într-un stadiu incipient se tratează mult mai bine şi cu consecinţe mai mici.

"O boală diagnosticată rapid într-un stadiu incipient se tratează mult mai bine, cu consecinţe mult mai mici în planul complicaţiilor terapiei şi sigur cu un cost mult mai mic pentru întreaga societatea ca şi bani şi ca şi suferinţă. Ancheta a început târziu din cauză că DSP s-a sesizat din presă, deoarece nu au fost raportate la timp cazurile", a mai afirmat demnitarul.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca şi în urma anchetelor în curs de derulare cauza îmbolnăvirii să nu fie găsită niciodată.

În ceea ce priveşte cazul copilului de la Bacău transferat la Iaşi, ministrul a spus că, potrivit informaţiilor pe care le are, nu se impune dializă peritoneală, iar micuţul este stabil.

Sursa - Agerpres

×