x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la smartphone. Afecțiunile grave pe care le provoacă utilizarea telefonului

Atenție la smartphone. Afecțiunile grave pe care le provoacă utilizarea telefonului

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   19:15
Atenție la smartphone. Afecțiunile grave pe care le provoacă utilizarea telefonului

Majoritatea dintre noi am devenit dependenți de propriile telefoane mobile. Socializarea, banii, copiii, munca, toate sunt legate de smartphone. Dar pe cât de mult ne ajută în viața de zi cu zi, pe atât ne fac și rău.

Știm că folosirea excesivă a telefonului ne dă dureri de spate, ne obosește ochii, ne afectează puterea de concentrare. Dar nu ni se pare prea grav. Cu toate astea, sunt afecțiuni care necesită uneori tratamente de lungă durată. 

"Smartphone pinky" sau "texting thumb", sunt denumirile date afecţiunilor provocate de telefon degetelui mic sau celui mare de la mâna cu care tastăm. Încă nu există termeni medicali pentru aceste probleme dar ele există. 

Astfel, modul în care ținem telefonul în mână este important. Majoritatea persoanelor îl țin greşit. Susţin telefonul pe degetul mic, lucru care duce la deformarea degetului.

"Pacienţii au tot felul de dureri, furnicături, contracturi ciudate pe care nu şi le explică. Articulaţia încărcată greşit se deformează şi pot apărea artroze precoce. Sunt pacienţi care au degetul modificat", explică medicul Andrei Popescu, chirurg ortoped.

Și postura gâtului are de suferit. 

"Omoplaţii se duc în faţă, asta se întâmplă cel mai des. Ne concentrăm, ne concentrăm, şi parcă ne cocoşăm în faţă. Când folosim telefonul, este şi gâtul adus în faţă şi pot avea o hernie discală", adaugă specialistul.

Ochii sunt afectați de privirea în ecranul telefonului.

"Rata de clipire scade cu chiar 40-50% atunci când suntem concentraţi şi ne uităm la un ecran. Ce putem face este să ajustăm luminozitatea telefonului din setări. Să ne raportăm la regula 20-20-20, adică la fiecare 20 de minute, să privim în depărtare la aproximativ 6 m, timp de 20 de secunde", spune dr. Diana Colţa, medic specialist oftalmolog.

Medicii ne mai recomandă să reducem utilizarea telefonului şi tabletelor la maximum 4 ore pe zi şi nu în mod continuu, relatează observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: sanatate smartphone