Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În cele şase sate ale comunei Chiojdu din Munţii Buzăului e sinucidere curată să încerci să urci cu Dacia. Doar centrul localităţii e asfaltat. Pe restul drumurilor comunale piatra s-a afundat deja în pămînt. Bătrînii din satele cele mai izolate ale comunei au primit ieri... iepuraşul de Paşte.
În cele şase sate ale comunei Chiojdu din Munţii Buzăului e sinucidere curată să încerci să urci cu Dacia. Doar centrul localităţii e asfaltat. Pe restul drumurilor comunale piatra s-a afundat deja în pămînt. Bătrînii din satele cele mai izolate ale comunei au primit ieri... iepuraşul de Paşte.
“Băieţi, atenţie! Mergeţi cu grijă şi păstraţi distanţa între maşini, că drumul e rău de-aici înainte”, se aude în staţia de emisie-recepţie. După nici 200 de metri, începe circuitul “off-road” deşi, teoretic, sîntem tot pe asfalt. Convoiul umanitar al BGS – 45 de maşini de teren încărcate cu alimente şi dulciuri – face slalom printre craterele din drumul judeţean. Curioşii au ieşit pe la porţi. “Săru’ mîna, mamaie! Sărbători fericite!”, îi urează din maşină unul dintre salvatorii BGS unei femei care se uită cu nedumerire la coloana de autovehicule albastre. În loc de răspuns, femeia îşi pune mîinile în şold şi întreabă cu voce ridicată: “Ce înseamnă asta, maică?”.
Citește pe Antena3.ro
SATUL CU BĂTRÎNI. Pînă în satul Poieniţele urcă 17 maşini. Pe drum, nea Victor, un sătean de 70 de ani, un pic “parfumat” – “aşa, de dimineaţă, ca să nu mi-o ieie altul înainte”, după cum singur mărturiseşte rîzînd, ne aţine calea. “Nu mă luaţi şi pe mine pînă sus?” Bărbatul are cinci copii, dar nici unul nu-i în sat. Trei sînt în Italia, la muncă, doi şi-au făcut un rost în Braşov. “Am rămas eu aici... Eu cu baba mea... Ea mai zice, că de ce au plecat, că ne-au lăsat singuri... Da’ şi aicea ce să facă, măi, femeie? Ne-om descurca noi...”, zice optimist nea Victor.
Pe culmea dealului aşteaptă, adunaţi în curtea şcolii, ceilalţi săteni. Trei copii, două femei tinere şi restul... sfatul bătrînilor. Oameni pe faţa şi în palmele cărora viaţa şi munca grea au lăsat urme adînci. “Să vă dea Dumnezeu sănătate, mamă, că aţi venit şi pe la noi”, scînceşte o bătrînă, în timp ce un moşneag în baston vrea să afle: “De la ce partid sînteţi voi? Cu cine să votăm?”. Izbucnesc în rîs băieţii de la BGS şi-l liniştesc pe omul care crede că orice ajutor în România se plăteşte cu voturi: “Nu sîntem, tataie, de la nici un partid. Mata să fii sănătos!”.
CU SACUL, CU ROABA, CU CÎRCA. Oamenii, aşa în vîrstă şi bolnavi, se înghesuie şi se împing cu frica mare, ascunsă-n suflet, că nu vor ajunge alimentele pentru toată lumea. “Oameni buni! Avem destul pentru toţi! Haideţi să facem un pic de ordine şi veniţi pe rînd!”, încearcă să-i liniştească salvatorii BGS. E greu să faci ordine între nişte oameni care au trăit mai mult de jumătate de viaţă în sistemul lui “Daţi mai puţin, să ajungă la toată lumea!”. Şi bătrînii se opintesc, îşi încarcă mălaiul, făina, zahărul, orezul şi celelalte alimente în sac, pun sub braţ o cutie cu turtă dulce şi o iau uşurel spre casă. Tinerii lor sînt plecaţi de mult, care prin străinătate, care pe la oraş... Le mai aduc nepoţii şi-i “uită” la ei cu lunile, nerealizînd parcă faptul că din două milioane, cît are mamaia pensie, nu-i poţi oferi prea multe unui copil. Dar mamaile nu se supără. Au lîngă ele un suflet, că mai toate sînt vădane, şi-l îngrijesc cum pot. “Acum, că ne-au venit şi ajutoare, chiar că nu ne mai trebuie nimica de Paşte. Bogdaproste, maică. Să vă dea Dumnezeu sănătate, băieţi!”, zice o femeie mică şi adusă de spinare, care creşte singură doi nepoţi.
Îngerii din gura raiului
Ne amintim că nu sîntem departe de Valea Plopului şi de casa de copii a părintelui Nicolae Tănase şi-o luăm din loc, să facem o bucurie de Paşte şi celor 250 de copii orfani de acolo.
Zgomotul coloanei de maşini scoate din casele colorate o mulţime de pitici cu ochi mari şi zîmbete largi. Se apropie încet, curioşi, de maşinile mari. Băieţii nu rezistă şi îi iau în braţe, le fac poze, îi plimbă cu maşinile. O cutie cu biscuiţi merge direct într-o căsuţă, la cei mai mici dintre locatarii “orfelinatului”.
Nici unul nu-şi ia din ea mai mult de o punguţă după care ridică ochii şi spun, din toată inima, “mulţumesc!”. La intrare şi în bucătăria centrului rămîn baxurile cu apă, făină, mălai, orez, pîine, conserve şi dulciuri. Coloana de maşini se îndepărtează, cu portbagajele uşurate şi cu sufletele pline, în strigătele copiilor: “Sărbători fericite!”.
