x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Alertă alimentară. Înghețată contaminată cu un pesticid cancerigen

Alertă alimentară. Înghețată contaminată cu un pesticid cancerigen

17 Iul 2021   •   18:23
Alertă alimentară. Înghețată contaminată cu un pesticid cancerigen
Sursa foto: antena1

Mai multe tipuri de înghețată care au în compoziție roșcovă contaminată cu oxid de etilenă trebuie restrase urgent de pe piață, a transmis Comisia Europeană, scrie AFP. Chiar dacă substanța nu este detectată la teste, produsele nu mai au voie să fie comercializate. Este vorba despre mărcile Twix, Bounty ș Snickers.

Totodată, persoanele care au cumpărat deja înghețata contaminată nu trebuie să o mai consume.

Guma de caruba, un aditiv alimentar  E410, care are rolul de stabilzator, emulgator, agent de îngroșare. Este un produs natural obținut din arborele de roșcovă.

Oxidul de etilenă este cancerigen, mutagen și toxic pentru aparatul reproducător. Totodată, este interzis în UE dar a fost descoperit în produse importate. 

Companiile care au introdus în UE alimentele contaminate "vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori". 

În Franța, sute de feluri de înghețată dar și alte produse, precum susan, condmente, suplimente alimentare, zahăr pudră, infuzii au fost retrase d e pe piață din toamna anului trecut. 

Organizația neguvernamentală Foodwatch ș sindicatul Solidaires CCRF&SCL au acuzat autorităţile că permit intrarea în UE a unor alimente contaminate sub pragul detectabil, respectiv 0,02 mg/kg a produselor fabriate înainte de 14 iunie 2021.
 

×
Subiecte în articol: ingheţată roscova oxid de etilena