"Sunt nopţi cand mă visez acasă, cu prietenii, cu prietena, la şcoală, in cămin... Şi visele sunt frumoase, in vis nu apare boala şi nici grija mea pentru ea. Trezirea, in schimb, e criminală. De fiecare dată parcă refuz să cred că sunt bolnav. Mi-aş dori, măcar, să nu mă mai visez normal."
E student in anul III la Facultatea de Automatică de la Politehnica din Timişoara. Povestea dramei prin care trece Sorin Măcău incepe la sfarşitul lui 2006. In jurnalul pe care tanărul de 22 de ani din Orşova il ţine pe internet, povesteşte: "Am avut o aftă la gură şi nu mai trecea odată... Trecuseră deja două săptămani şi mă durea la fel, dacă nu chiar mai tare ca la inceput. Am fost la doctoriţa din complexul studenţesc, să văd ce am, şi mi-a dat o soluţie contra aftelor. Intr-o săptămană mi-a trecut, insă doctoriţa de acolo m-a văzut şi a zis că sunt prea galben, ceva nu e in regulă. Mi-a cerut să mai vin, să-mi facă nişte trimiteri. Mi-am zis: eh, lasă, că galben am fost toată viaţa...".
SPERANŢE NĂRUITE. După sărbătorile de iarnă, Sorin a inceput să se simtă rău. "Dimineaţa mă trezeam greu de tot şi dacă ieşeam afară, totul se vedea galben şi prea luminos. Nu mă puteam uita din prima la ceva alb... parcă mă dureau ochii", işi aminteşte tanărul. A crezut că e o anemie şi nu a mers la medic pană in luna februarie, cand oboseala incepuse să-l răpună. Analizele au scos la iveală faptul că mai avea doar 5.000 de trombocite, dintr-un minimum normal de 150.000. A fost internat de urgenţă şi i s-au făcut transfuzii de sange, trombocite şi hemostatice. Medicii suspectau diagnosticul, dar nu i-au spus nimic pană cand nu au fost siguri. I-au făcut teste multe şi dureroase, care au confirmat că Sorin suferă de aplazie medulară. O boală rară, care provoacă anemie severă, hemoragii multiple şi infecţii grave.
CHINUL. De la stabilirea diagnosticului, viaţa băiatului depinde de substituţia de trombocite şi de transfuziile zilnice de sange. A fost internat in Spitalul Municipal din Timişoara, iar la inceputul acestei luni a fost transferat la Spitalul "Louis Turcanu", unde a inceput un tratament cu imunosuspersoare, menite să-i menţină valorile normale de trombocite in sange. Singura şansă pentru Sorin este un transplant de măduvă osoasă. Medicii i-au făcut fratelui său teste de compatibilitate, dar acesta s-a dovedit a fi incompatibil. Acum, Sorin trebuie să găsească un donator străin. Doar clinicile din străinătate dispun de baze de date cu donatori şi au posibilitatea să facă un transplant medular. Acesta impreună cu tratamentul costă insă aproximativ 200.000 de euro. "Fără transplant voi muri. Am nevoie de el urgent, pentru că starea mea e foarte gravă. Chiar şi un euro din partea fiecăruia ar face diferenţa pentru mine. Fiecare mic ajutor contează", spune Sorin. De pe patul de spital, băiatul are puterea să se gandească la ceilalţi: "Vreau să le spun tuturor să aibă grijă de sănătatea lor. Să-şi facă analizele regulat şi să meargă la medic pentru orice simt că este in neregulă. Pentru că uneori timpul poate face diferenţa intre viaţă şi moarte".
PENTRU SORIN. Colegii tanărului de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Timişoara au aflat despre boala lui şi acum fac tot ce le stăin putinţă pentru a-l ajuta. Toate energiile lor sunt canalizate pentru transmiterea pe orice cale a strigătului de ajutor. Primul pas in campania lor a fost conceperea unui site pe internet - www.pentrusorin.ro, unde poate fi găsită intreaga poveste, dar şi documente doveditoate ale stării grave de sănătate in care se află băiatul. Tot pe site, Sorin ţine un jurnal. Are cu el la spital laptop-ul care ii permite să ţină legătura cu prietenii şi să le răspundă tuturor celor care ii trimit mesaje de incurajare. Ii puteţi scrie pe adresa sorin@aquabrands.ro.
AJUTOR |
Cei care vor să-l ajute pe Sorin să facă transplantul de măduvă in străinătate pot face o donaţie intr-unul din conturile deschise la BRD, sucursala Timişoara, pe numele mamei sale, Măcău Daniela: Pentru mai multe informaţii despre acest caz o puteţi contacta pe Alina Gutuleac, verişoara lui Sorin şi coordonatoarea campaniei "Pentru Sorin", la numărul de telefon 0722.531.896. |
Citește pe Antena3.ro