Aceasta a vorbit despre ”cosmetice, detergenţi, ambalajele în care ne împachetăm mâncarea, pesticidele care se folosesc foarte mult în agricultură, poluarea aerului”.
”Toate acestea conţin substanţe care s-au dovedit că interferează cu sistemul endocrin” a spus prof. univ. dr. Păun despre riscul crescut de cancer prin expunerea la toxine.
Medicul a explicat că se numesc disruptori endocrini pentru că ”pot să modifice funcţia diverselor glande endocrine şi pot să codifice inclusiv semnalul pe care glandele îl duc mai departe către ţesuturi şi să genereze inclusiv cancere”.
”Lucrurile acestea trebuie studiate şi trebuie cumva bine gândite la nivel de reglementări, inclusiv în România, pentru că da, pare că nu-i important faptul că s-au înlocuit ambalajele de plastic cu, ştiu eu, farfurii de unică folosinţă din lemn sau din hârtie, dar, într-adevăr, sunt lucruri care ne fac rău. Ne fac răul în timp, cumulat, şi în momentul în care ajungem să avem o patologie severă, începem să ne întrebăm de ce se întâmplă aceste lucruri, fără să luăm în considerare micile amănunte care se acumulează zi de zi” a precizat medicul Diana Loreta Păun, la MedikaTV.


